Favorite Sport 

Ilie Lemnaru: „Suntem aproape de o performanță istorică și ar fi păcat să ratăm șansa de a promova în Liga 1”

Ilie Lemnaru, sufletul AFC Unirea 04 Slobozia, analizează cu luciditate situația echipei care este mai aproape ca niciodată de prima ligă.

Ilie Lemnaru a fost unul dintre cei mai fericiți oameni la finalul meciului câștigat pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamț, o victorie ce asigură într-o mare măsură prezența în play-off în Liga 2.

Bucuria sinceră și de înțeles trece însă repede atunci când vorbim de un om ancorat în realitate, care știe că mai este mult de muncă până a ajunge atât de departe.

Într-o analiză amplă, Ilie Lemnaru face o radiografie a situației de la Unirea Slobozia și lansează un apel public la toți ialomițenii să pună umărul la susținerea echipei în atingerea visului promovării în Liga 1.

Unirea Slobozia este peste multe echipe cu infrastructură și bugete superioare

Domnule Ilie Lemnaru, cât de mulțumit sunteți de locul ocupat de Unirea Slobozia când au mai rămas atât de puține etape din sezonul regular?

Cu toții, nu numai eu, suntem foarte mulțumiți pentru că a fost o primă parte a campionatului regular cu rezultate foarte bune din punct de vedere sportiv. Avem sub noi echipe ce au condiții peste cele ale noastre, mă refer la infrastructură și buget.

Este drept că mai avem multe de pus la punct dar, sunt sigur, cu ajutorul autorităților județene, locale și al oamenilor de afaceri din județ putem să îndeplinim un obiectiv comun.

Echipa este pe un drum bun şi aici este meritul lui Adrian Mihalcea împreuna cu toată echipa, dar fără o implicare mai mare în 2024, fără să făcem ceva în plus faţă de ce am făcut până acum nu ne putem atinge VISUL. (ILIE LEMNARU, AFC UNIREA 04 Slobozia)

Trebuie să înțelegem că banii județului sunt limitați și nu putem compara cu alte județe cu un potențial mult mai mare. Totuși, îmi doresc ca mediul de afaceri local si județean să vină mai aproape de echipa fanion a județului pentru că am demonstrat că suntem capabili de performanță și ar fi păcat să ratăm un obiectiv istoric pentru Slobozia.

Nu putem uita că Unirea Slobozia a fost la un pas de desființare în urmă cu doar câțiva ani. Cum ați reușit să evitați acest lucru?

În momentul când am preluat echipa interesul era unul foarte mic dar am avut lângă mine câţiva oameni cu suflet şi pasiune pentru fotbal care îmi sunt alături ca antrenori sau în staff.

Nu vă ascund că au fost momente teribil de grele din punct de vedere financiar, este inuman să te trezești la mijlocul campionatului că rămâi fără finanțare.

Cu mari eforturi și cu ajutor primit de la oameni care n-au vrut să se aleagă praful de Unirea Slobozia, plus solidaritatea fotbaliștilor și antrenorilor care au strâns din dinți și au acceptat întârzierea salariilor am trecut cu bine peste și am reclădit echipa.

De remarcat că în momentul de faţă Unirea Slobozia prezintă interes atât pentru antrenori cât şi pentru jucători iar asta mă bucură, este rezultatul firesc atunci când se lucrează cu profesionalism şi seriozitate.

Unirea Slobozia speră să aibă în 2024 un teren de antrenament propriu

Puțini știu că Unirea Slobozia nu are un teren de antrenament propriu și că se fac săptămânal eforturi mari pentru pregătire…

Și din acest motiv spun că am depășit cu mult prin rezultatele avute condiția echipei noastre. Da, întâmpinăm probleme mari la capitolul terenuri de antrenament și vreau să mulțumesc din suflet Primăriilor Perieți, Bucu, Amara, Ciulnița și domnului Nicu Bunea de la Abatorul Slobozia, pentru tot sprjinul acordat în permiterea antrenamentelor echipei pe terenurile din localitățile respective.

Situația trebuie să se schimbe rapid dacă vrem să ajungem în Liga 1, atât la capitolul teren de antrenament cât și la cel al suprafeței de joc de pe Stadionul Municipal „1 Mai” din Slobozia. Ce soluții aveți?

În ultimele discuții cu autoritățile județene și locale, mă refer aici la domnul Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, și la domnul Dragoș Soare, primarul Municipiului Slobozia, am primit asigurări că în bugetul pe 2024 se vor aloca sume pentru refacerea suprafeței de joc, încălzire în gazon pe stadionul „1 Mai” Slobozia şi construirea unui teren sintetic nou pe amplasamentul actualului teren de la Slobozia Nouă.

Dacă vrem să jucăm în Liga 1 e nevoie să facem eforturi cu toţii, echipă, autorităţi, mediu de afaceri şi, nu în ultimul rând suporteri, trebuie să luptăm împreună pentru ca acest vis frumos să devină realitate. (ILIE LEMNARU, AFC UNIREA 04 Slobozia)

Rezultatele echipei au adus lumea în tribune, chiar dacă o parte dintre spectatori trebuie să cumpere bilet pentru acces în tribune. De ce s-a decis acest lucru?

Vreau să mulţumesc în special celor care şi-au achiziționat abonamente pentru toate meciurile de pe teren propriu și miilor de spectatori care plătesc biletul de 10 lei. Am fost nevoiți să apelăm la introducerea biletului pentru bărbați (doamnele, domnișoarele, copiii și adolescenții sub 18 ani au intrarea liberă pe stadion) pentru a acoperi o mică parte din cheltuielile pe care le avem la fiecare meci de acasă și care nu sunt acceptate la plată prin contractul de finanțare.

Unul dintre obiectivele mele a fost, este şi va fi atragerea a cât mai multor oameni la stadion şi mă bucur că proiectul început sezonul acesta cu atragerea copiilor din Slobozia şi din alte localităţi a dat rezultate. (ILIE LEMNARU, AFC Unirea 04 Slobozia)

Eforturi mari pentru obținerea dreptului de promovare în Liga 1

Spectatorii s-au înmulțit și, implicit, a crescut și dorința comună ca echipa să promoveze în Liga 1. Cât de greu a fost să obțineți licențierea pentru prima ligă?

Oamenii trebuie să știe că Unirea Slobozia are drept de promovare doar pentru că s-a lucrat din greu pentru licențierea echipei. Care nu s-a putut face decât prin respectarea unor reguli clare impuse de Federația Română de Fotbal.

Licențierea pentru Liga 1 presupune, în afară de performanța sportivă, și alte criterii care merită enumerate. Important este să știm că nu numai echipa de seniori beneficiază de banii primiți ca susținere a sportului de performanță.

Pentru a putea juca în Liga 1 trebuie să acoperim cheltuielile pentru 7 grupe de copii și juniori, să avem un șef centru de copii, 7 antrenori cu licență, doctor, maseur, asistenți medicali, organizator de competiții, ofițer media, director sportiv, responsabil cu ordinea și siguranța, cameraman, psiholog, nutriționist.

Sunt eforturi financiare foarte mari. Cum reușiți să le acoperiți?

Repet, fără toate acestea nu putem lua licențierea pentru Liga 1 iar în momentul de față clubul respectă aceste criterii având un număr de 50 de angajați, echipa de seniori de 25 fotbaliști, antrenorii și staff-ul, plus cei enumerați mai sus!

Gândiți-vă ca doar pentru o etapă suntem agrenați cu 3 echipe de juniori la nivel național și 4 la nivel județean, sunt costuri de transport și organizare foarte mari. În plus, ca noutate pentru acest sezon la obținerea licenței suntem obligați să avem și grupă U13 de fotbal feminin.

Nu ne plângem dar am ținut să subliniez toate cele de mai sus pentru transparența cheltuielilor fondurilor din bugetul clubului ce sunt obligatorii în procesul de licențiere.

La noi, la Unirea Slobozia, antrenorul are rolul lui, el este cel care decide totul pe plan sportiv, Adi Mihalcea are încredere în tot ce înseamnă om din club, toată lumea trage pentru binele echipei, consider că este antrenorul ideal pentru noi și împreună cu stafful vom reuși. (ILIE LEMNARU, AFC UNIREA 04 Slobozia)

 

Ilie Lemnaru: „Îl susținem necondiționat și credem enorm în Adi Mihalcea!

Revenind la parcursul aproape perfect al echipei în acest campionat, cred că vă felicitați pentru aducerea lui Adrian Mihalcea la echipă…

Într-adevăr, Adi Mihalcea a avut și are rezultate foarte apreciate la Slobozia pentru că aici a găsit climatul potrivit, oamenii de lângă el, atât staff-ul lui cât și staff-ul nostru administrativ îl susținem și credem în antrenorul Adi Mihalcea.

Nu îmi place să dau nume de jucători, pentru mine toți sunt deosebiți și în toate discuțiile cu ei am pus pe primul loc ECHIPA și prin asta am reușit rezultatele de excepție din acest sezon. (ILIE LEMNARU, AFC Unirea 04 Slobozia)

Cred că în momentul de față avem o echipă ce poate pune probleme oricărui adversar, un mixt de jucători cu experiență și tineri care își doresc să progreseze.

Suntem o echipă care este dispusă la efort și care, prin profesionalism și seriozitate, ne-a făcut să ne mândrim că suntem ialomițeni iar prin seria de  meciuri televizate am reușit să reprezentăm cu brio Municipiul Slobozia.

Mulțumim sponsorilor care au ajutat această mare familie Unirea Slobozia! Fie ca anul 2024 să ne aducă reușite deosebite iar la sfârșitul sezonului să ne bucurăm împreună de o performanță istorică! Sărbători fericite tuturor! (ILIE LEMNARU, AFC UNIREA 04 Slobozia)

Related posts