INVESTIȚIE LA MILOȘEȘTI: Bani de la bugetul județean pentru foraje de apă nepotabilă
Trei foraje noi de apă în comuna Miloșești au primit finanțare din bugetul Consiliului Județean Ialomița. Adusă la suprafață apa nepotabilă nu poate fi trimisă consumatorilor.
Apă nepotabilă pentru care s-au cheltuit fonduri din bugetul local Miloșești și din bugetul județean prin ADI Ialomița. Autoritățile se laudă cu investiția.
Trei foraje noi pentru apă extrasă de la marginea localității Miloșești sunt mândria începutului de an, atât la nivel local cât și la nivel județean.
Chiar dacă apă este nepotabilă și nu poate fi trimisă localnicilor pentru consum primarul și președintele Consiliului Județean Ialomița se laudă reciproc.
Nelu Chirițoiu, primar Miloșești: „Apa este aproape potabilă!”
Două mii de suflete din Miloșești au așteptat cu sufletul la gură noua investiție menită a le aduce apă bună la robinete.
Bugetul local a pus la bătaie peste 118.000 lei iar bugetul județean a plusat cu 168.000 lei prin ADI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară) Ialomița.
În total 287.125 lei s-au cheltuit pentru trei foraje realizate, spun cei de la Primărie, după ultimele standarde în domeniu.
Problema apare la calitatea apei. Potrivit parametrilor din buletinele de analiză apa de la Miloșești adusă la suprafață de cele trei foraje noi nu este potabilă.

Apa extrasă are depășiri foarte mari la duritate (de 13 ori mai mult), fier (de 3 ori mai mult), turbiditate și conductivitate.
Buletinul de analiză prezentat arată un nivel ridicat de amoniu în apă, 0,41 mg/l față de un maxim admis de 0,5 mg/l.
Și în ceea ce privește clorurile valorile sunt foarte aproape de maxim: 237,89 mg/l în apă față de 250 mg/l admis.
Primarul Nelu Chirițoiu și echipa sa au știut de la bun început că apa nu este bună de băut dar li s-a spus că ea poate fi potabilizată cu eforturi bugetare nu foarte mari.
„Primul foraj s-a făcut pentru exploatare, să vedem dacă apa este potabilă. S-au făcut analizele și am constatat că apa are câteva deficiențe ce se pot remedia.”, explică situația primarul PNL Nelu Chirițoiu.
Altfel spus, s-a știut de la bun început că apa nu este potabilă dar s-au investit bani nu într-un singur foraj ci în trei.
Cât va costa potabilizarea apei la Miloșești este un mister, primarul și viceprimarul neavând în acest moment o estimare în lei.
Cert este că localitatea Miloșești a mai avut în 2006 un proiect pentru alimentare cu apă, cu o finanțare primită în 2009.
Atunci forajul de probă a arătat că apa nu este bună de băut și întreaga investiție s-a stopat.
„Apa era foarte sărată și nu o puteam furniza cetățenilor în aceste condiții. După mai multe analize am constatat că trebuie să facem alte foraje, la alte adâncimi.”, descrie acea investiție șeful Primăriei Miloșești.
Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, omul care vrea să toace o jumătate de milion de euro pe o platformă betonată, nu a părut deranjat că bugetul județului a susținut financiar o investiție în apă nepotabilă.
„Avem exemple în județ unde ne-am aventurat să spunem că apa este potabilă dar, în realitate, se încearcă potabilizarea și nu este simplă deloc.”, a încercat președintele Consiliului Județean Ialomița să scape din penibilul situației.
Apa nepotabilă adusă la suprafață cu un cost de execuție de 60.000 euro nu i-a împiedicat pe primarul Nelu Chirițoiu și pe președintele Victor Moraru să pozeze fericiți în fața reprezentanților mass-media chemați la „mărețul” eveniment.