Eveniment Favorite 

INVITAŢIE DIN PARTEA EPISCOPIEI: Marşul pentru viaţă – „Unic din prima secundă”

LUNA PENTRU VIAŢĂ 2019. Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor se alătură evenimentului din România şi Republica Moldova prin care promovează viaţa. În Slobozia, marşul pentru viaţă va avea loc sâmbătă, 23 martie, de la ora 15.00.

 Luna pentru viaţă, în perioada 1 – 31 martie 2019, şi Marşul pentru viaţă 2019 – „Unic din prima secundă”, ce va avea loc în Slobozia sâmbătă, 23 martie, de la ora 15.00, sunt invitaţiile pe care le lansează Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor celor care iubesc viaţa.

În perioada 1–31 martie 2019, în peste 500 de localități din România și Republica Moldova se va desfășura Luna pentru viață 2019 – având ca punct culminant Marșul pentru viață 2019 – „Unic din prima secundă”, organizat sâmbătă, 23 martie 2019.

Și în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în șase orașe din cele două județe, se va organiza Marșul pentru viață 2019 – „Unic din prima secundă”. Gazdele evenimentului sunt cele șase orașe, reședință de Protopopiat: Slobozia, Urziceni, Fetești, Călărași, Oltenița și Lehliu Gară.

Evenimenul din Slobozia începe la ora 15.00 iar marşul se va desfăşura pe traseul Mânăstirea „Sfinţii Voievozi”, Aleea Mânăstirii, B-dul Matei Basarab, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” şi se va încheia cu un spectacol susţinut de grupurile de cateheză ale parohiilor din cuprinsul protopopiatului Slobozia pe platoul din faţa Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea”.

Related posts