O femeie din Fetești a fost sechestrată patru zile în comuna Dragalina
O femeie de 28 ani, ținută cu forța de șase persoane într-o locuință din localitatea Dragalina, a fost eliberată de polițiști.
O femeie din Fetești a trăit patru zile de coșmar după ce a fost sechestrată într-o casă din Dragalina, județul Călărași. Cea care a sesizat Poliția este fosta soacră a femeii de 28 ani.
„La data de 7 septembrie a.c., în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Fetești, județul Ialomița, ar fi fost convinsă de fratele ei, în vârstă de 32 de ani, să se deplaseze la domiciliul acestuia din comuna Dragalina, județul Călărași, pentru a-i face cunoștință cu un bărbat, în vârstă de 41 de ani. Aceasta a fost de acord să se deplaseze în comuna Dragalina, însă când a vrut să plece a fost ținută împotriva voinței sale, fiindu-i restricționat dreptul la libertate timp de 4 zile de toți membrii familiei bărbatului.”, au anunțat polițiștii din Călărași.
Bărbatul în vârstă de 41 de ani fost reținut, iar alți cinci au fost puși sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.