Favorite Politică Social 

PSD Ialomița, reunit în ședința Biroului Permanent Județean

PSD Ialomița s-a reunit luni dimineață în ședința Biroului Permanent Județean pentru a discuta pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”.

Ședința Biroului Permanent Județean al PSD Ialomița a fost condusă de Marian Pavel, președintele organizației județene.

Alături de el, cei doi parlamentari social-democrați de Ialomița, deputații Raluca Dumitrescu și Ștefan Mușoiu, au trecut în revistă pachetul de măsuri intitulat „Sprijin pentru România”.

Alături de protecția socială, acest nou set de măsuri anticipează și contracarează efecte ale crizei economice, prin măsuri de susținere a producției, atât agricole cât și industriale.

Totalul pachetului de măsuri „Sprijin pentru România” este de 17,3 miliarde lei, din care jumătate reprezintă finanțare asigurată din fonduri europene.

Ce măsuri susține PSD

  • Încurajarea procesării produselor agricole prin acordarea unei prime de 10% din valoarea produselor agricole procesate, măsură prin care se vizează dezvoltarea industriei alimentare românești.

  • Finanțări de până la 400.000 euro/firmă pentru IMM-urile ale căror lanțuri de producție au fost afectate de războiul din Ucraina.

  • Stimularea investițiilor cu impact major în economie cu fonduri ce însumează 1 miliard lei.

  • Suplimentarea finanțărilor destinate investițiilor publice în funcție de creșterea prețurilor la materialele de construcții.

  • Vouchere de 50 euro/2 luni pentru alimente de bază pentru familiile/persoanele cu venituri reduse, vouchere de 30 euro/lună pentru elevii cu burse sociale.

  • Creșterea voluntară cu 200 lei a salariului minim, creșterea cu 50% a tichetelor de masă, dublarea normei de hrană în spitale, de la 11 la 22 lei.

  • Susținerea familiilor cu copii prin majorarea cu peste 40% a alocației lunare de plasament a copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități.

  • Creșterea alocației zilnice de hrană. Cresc cu 58% sumele pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite necesare copiilor din centre de plasament.

Related posts