Favorite Politică Social 

Raluca Dumitrescu: „Floarea de bujor, cea mai potrivită pentru a fi Floarea Națională a României”

Raluca Dumitrescu, deputat PSD, propunere legislativă pentru declararea florii de bujor ca Floare Națională a României.

Raluca Dumitrescu, parlamentar social-democrat de Ialomița, este unul dintre cei 8 parlamentari (5 de la PSD, 2 de la PNL și 1 de la USR) care au semnat propunerea legislativă de declarare a florii de bujor Floarea Națională a României.

Deputații și senatorii inițiatori vor ca România să intre în rândul țărilor lumii ce au în acest moment diverse flori declarate Floare Națională.

În expunerea de motive ce însoțește propunerea legislativă sunt date exemple țări ca Japonia (crizantema, Floarea Familiei Imperiale, și cireșul ornamental, Floarea poporului), SUA (trandafirul), Canada (floarea de arțar) ori India (floarea de lotus).

În Europa, Germania are ca floare națională floarea de porumb, Italia și-a ales floarea de crin, Austria și Elveția au floarea de colț, Bulgaria are trandafirul, Spania garoafa roșie iar Olanda celebra lalea.

Floarea de bujor, Floarea Națională a României

Proiectul de act legislativ prin care floarea de bujor ar urma să devină Floarea Națională a României prevede ca anual să se organizeze, la nivel național și local, un Festival al bujorului, eveniment horticol în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice și ornamentale diferite specii de bujor.

Autoritățile administrației publice locale vor sprijini material și logistic întreținerea și protejarea rezervațiilor naturale de bujor românesc și vor lua măsuri pentru adaptarea la condițiilor pedoclimatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte țări.”, este o altă prevedere din proiect.

Expoziții florale menite a marca floarea de bujor ca Floare Națională a României vor fi organizate periodic, autoritățile locale urmând a amenaja în parcuri și grădini publice spații florale rezervate cultivării florii de bujor.

Asociat în tradiția și cultura noastră cu puterea dragostei, devotamentul, sacrificiul și sângele, bujorul românesc a fost ales ca simbol al recunoștinței și al respectului pentru veteranii de război și veteranii teatrelor de operații. Prin purtarea bujorului la rever, românii demonstrează recunoștința pentru faptele de arme ale militarilor români din toate timpurile., este unul dintre argumentele susținute de Raluca Dumitrescu pentru declararea florii de bujor ca Floare Națională a României.

Inițiativa celor 8 parlamentari a strâns 53 de semnături de susținere de la colegii parlamentari din toate formațiunile politice, cu excepția AUR. De remarcat că printre semnatari se regăsește și Diana Șoșoacă Ivanovici, fost parlamentar AUR, în prezent parlamentar neafiliat.

Related posts