SE ÎNTÂMPLĂ LA URZICENI: Incompetenţa şi dezinteresul autorităţilor dărâmă casele de pe strada Libertăţii
TRAFIC GREU. Zeci de proprietari de case de pe strada Libertăţii din Urziceni sunt terorizaţi non-stop de goana camioanelor de marfă care le distrug încet dar sigur locuinţele.
Nicu Necula este unul dintre ghinioniştii cu case pe marginea străzii Libertăţii din municipiul Urziceni. Le spunem ghinionişti căci traficul greu de autovehicule goneşte 24 de ore din 24 la câţiva metri de garduri şi case iar efectele se văd cu ochiul liber. Pereţi crăpaţi, trotuare sparte, case care încep să se lase. Omul abia îşi stăpâneşte nervii când ne povesteşte necazul prin care trece de ani de zile iar vorbele îi sunt întrerupte brutal de un huruit de camion de mare tonaj ce trece în viteză prin faţa casei. „Aţi văzut, are limită de 30 kilometri la oră dar ei gonesc ca nebunii, poliţia nu-i sancţionează, pe cei de la Primărie nu-i interesează iar noi constatăm cum casele se distrug!”, spune omul cu năduf, încercând în zadar cu mâinile în aer să-l determine pe camionagiu să o lase mai uşor cu viteza. Ne invită apoi în curte şi ne arată trotuarul surpat, apoi colţul casei peticit cu material de construcţii pentru a acoperi şanţul din zidărie. Situaţia este şi mai gravă în casă unde uşile interioare nu se mai închid după ce structura şi-a modificat geometria, crăpăturile sunt şi mai „generoase” pe tavane iar pe spatele casei şanţurile longitudinale din perete dau fiori pe şira spinării. „Ne este frică, într-o noapte cedează casa şi să prăbuşeşte şi noi o să fim prinşi sub dărâmături.”, adaugă Nicu Necula.
Toate drumurile duc la Primărie
Îl întrebăm dacă a mers să se plângă pe undeva şi parcă îi dăm foc: „Da pe unde nu am fost domnule! Staţi să vă arăt că am un dosar întreg cu petiţii şi adrese făcute peste tot, la Guvern, la Prefectură, la Consiliul Judeţean, la Poliţie, la Primărie, le-am şi pierdut socoteala… Am şi un tabel de semnături, suntem 22 doar de pe strada Libertăţii dar mai sunt şi oameni cu aceleaşi probleme pe străzile Gării şi Lacului.”, ne arată omul lista cu semnături. Pe baza lor în decembrie anul trecut s-a înfiinţat la Consiliul Judeţean unde i-a cerut sprijin preşedintelui Victor Moraru. Pe care l-a primit mai rapid decât se aştepta dar sub forma unei pase scurte către Primăria Urziceni! Omul a bătut şi la poarta Instituţiei Prefectului cerându-i prefectului Gigi Petre să intervină. Ce face acesta? Aţi ghicit, nici nu era greu de altfel, citează în răspuns paragrafe din Codul Rutier şi îl trimite pe petent tot la Primăria Urziceni! Loc unde este trimis şi de Autoritatea Rutieră Română, dar şi de Poliţia Urziceni, instituţie care îi explică omului că traficul greu ar trebui să fie pe străzile Regiei şi Şoseaua Buzău doar că pe acolo tocmai s-au făcut lucrări de asfaltare iar Primăria nu se grăbeşte să le marcheze şi să le semnalizeze corespunzător pentru a fi respectate condiţiile de siguranţă rutieră.
Primăria Urziceni mimează preocuparea
Domnul Necula şi-a tocit pantofii în drumurile la Primărie dar nu ar fi regretat dacă ar fi fost cu folos. Cu primarul Constantin Sava ţinut de DNA departe de frâiele Primăriei, omul a ajuns cu necazul la viceprimarul Liviu Cazan, şef peste instituţia locală în lipsa primarului titular. Vice care i-a spus că traseul pentru traficul greu a fost stabilit prin anul 1971 dar că el nu a reuşit să găsească o hotărâre în acest sens a Consiliului Popular de la acea vreme. „Domnule Liviu Cazan, v-am trimis „n” petiţii şi mi-aţi răspuns că traficul greu funcţionează din 1971. Am venit de trei ori la dumneavoastră cât aţi fost primar şi nu s-a rezolvat nimic. Ştiţi că era să fim aruncaţi în aer din cauza conductei de gaz, ştiţi că am avut patru accidente cu autobuze şi maşini care au intrat în gardurile noastre? Nu mai putem să rezistăm, o să ne cadă casele în cap şi o să ne scoateţi morţi de sub ele, să vedem atunci ce mai ziceţi…”, a răbufnit Nicu Necula la şedinţa de Consiliu Local unde s-a votat bugetul pe anul 2017. Arătat cu degetul Liviu Cazan a ripostat: „Nu eu v-am făcut varianta aia acolo, e o problemă, o ştim, o luăm în calcul, am discutat-o… Credeţi că se face în trei luni ce nu s-a făcut de atâţia ani? Consideraţi că eu, în cele şapte luni cât am condus Primăria Urziceni, puteam face mai mult pentru dumneavoastră?” După care s-a întors cu privirea spre primarul Constantin Sava, proaspăt revenit la butoane, încercând să-i arate omului că el a scăpat de belea, acum să răspundă primarul ales. Care, fireşte, a mimat şi el instant preocuparea: „Vom discuta cu specialişti, venim şi la dumneavoastră acasă să vedem exact cum stau lucrurile şi încercăm să găsim o rezolvare.”. Până atunci camioanele aleargă şi mai abitir pe strada Libertăţii, casele se crapă în continuare iar oamenii dorm cu aceeaşi teamă…