Administrație Favorite 

Sens unic nou în municipiul Fetești

Sens unic pe un segment rutier de pe strada Sirenei din Fetești, începând de miercuri 8 iunie, ora 9.00.

Sens unic nou în municipiul Fetești pe o bucată din strada Sirenei, este decizia luată de Primărie pentru fluidizarea traficului pe o stradă intens circulată.

Pentru fluidizarea traficului rutier, pe strada Sirenei, mai exact pe segmentul de la intersecția acesteia cu strada Viitorului și până la intersecția cu strada Bănățenilor, se instituie sens unic, începând de miercuri, 8 iunie, ora 9.00.”, a anunțat marți Primăria Fetești pe pagina de Facebook.

Municipalitatea a decis ca pe această porțiune de drum de 200 metri să se circule doar dinspre strada Viitorului, de la Circa nr. 2, spre strada Bănățenilor, adică spre zona Avion, așa cum o știu cei din Fetești.

Măsura a fost luată pentru înlesnirea deplasărilor pe acest segment de drum pe marginea căruia, cei care dețin locuințe în zonă aleg să parcheze mașinile.

Prin instituirea sensului unic, mașinile nu vor mai fi parcate pe ambele părți ale drumului ci doar pe partea dreaptă în sensul de mers, asigurându-se o bandă liberă pentru deplasarea vehiculelor.

Municipiul Fetești a primit finanțare pentru rețeaua de alimentare cu gaz metan

Related posts