Politică 

Ștefan Mușoiu: Liberalii condamnă la întuneric și frig consumatorii vulnerabili

Ștefan Mușoiu, deputat PSD de Ialomița, atrage atenția că scumpirea energiei va dinamita toate prețurile.

Ștefan Mușoiu anticipează o catastrofă socială prin liberalizarea pieței de energie din România impusă de liberali.

În opinia sa, milioane de români riscă să rămână în beznă și în frig pentru că nu-și mai pot achita facturile la utilități.

Primele șase luni ale acestui an au adus cea mai mare creștere de prețuri din ultimii 13 ani! Însă prețul gazelor a ajuns la maximul istoric din ultima sută de ani. La fel și cel pentru energia electrică, atingând un nou nivel record – 1000 de lei MHW.

Aceste majorări de prețuri la tranzacțiile operatorilor cu peste 50% ale utilităților vitale, în mai puțin de șase luni, confirmă o gravă anomalie, o piață profund viciată, care determină scumpiri în lanț pentru toate produsele și serviciile.

Specialiștii din domeniu recunosc și ei acest evident eșec catastrofal al liberalizării pieței de energie, întrucât aceste creșteri explozive ale prețurilor demonstrează că nu există o competiție reală în piață.

Toate aceste tranzacționări de pe piața de energie la prețuri mai mari urmează să se regăsească în scurt timp și pe facturile cetățenilor.

Deja Enel și-a notificat clienții că din septembrie va aplica o nouă majorare de 21% la energia electrică. Și, din nefericire, nu există niciun semn că această explozie a scumpirilor va fi stopată. Dimpotrivă!”, spune Ștefan Mușoiu.

Coaliția PNL-USR-PLUS-UDMR asistă pasivă la scăderea din ce în ce mai accentuată a puterii de cumpărare a românilor, provocată de scumpirile din zona utilităților esențiale, respectiv energie electrică, gaz și combustibil. (ȘTEFAN MUȘOIU, deputat PSD)

Ștefan Mușoiu: Guvernanții tratează populația cu minciuni și cinism

Președintele executiv al PSD Ialomița îi somează pe cei de la guvernare să lase bătăliile interne pentru ciolan și să ia măsuri pentru asigurarea protecției consumatorilor vulnerabili.

PSD a avertizat că liberalizarea pieței energiei, fără pregătirile necesare, va conduce inevitabil către explozia prețurilor, însă liberalii ne-au sfidat pe toți, spunându-ne că, de fapt, prețurile utilităților vor scădea.

Cu același cinism și acum ni se transmite de la Palatul Victoria că am avea cele mai mici prețuri din Uniune pentru combustibili, fără să ni se comunice tot adevărul, și anume că avem și cele mai mici salarii din comunitatea europeană.”, atenționează deputatul social-democrat ialomițean.

Afirmațiile lui Ștefan Mușoiu sunt confirmate și de datele Eurostat. În ciuda declarațiilor nerealiste ale lui Florin Cîțu, cum că am avea cele mai mici prețuri din Europa, Eurostat arată că suntem la coada clasamentului salariilor din spațiul european.

În schimb, plătim mai mult pe kilogramul de carne decât polonezii sau muntenegrenii; hainele sunt mai scumpe decât în Lituania, Cehia, Ungaria ori Macedonia de Nord, iar 87% dintre români prezintă risc de sărăcie și 46,7 dintre cei cu venituri medii nu-și pot permite vacanțe.

PSD propune protejarea prin lege a păturii sărace

Guvernul Cîțu și liderii Coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR trebuie să dea dovadă măcar de o fărâmă de umanitate și să ia decizii de urgență prin care să-i ajute pe cei care nu mai pot sau nu vor mai putea să facă față scumpirilor în viitorul foarte apropiat.

Este imperios necesară adoptarea legii consumatorului vulnerabil și PSD insistă ca acest proiect să fie înscris pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților care urmează să fie convocată.”, anunță deputatul Ștefan Mușoiu.

Acesta susține că adoptarea legii PSD a consumatorului vulnerabil din această toamnă, și nu din cea a anului viitor, așa cum vrea Cîțu, va impune plafonarea cel puțin temporară a prețurilor la consumatorul final, dacă acestea cresc cu mai mult de 30% în șase luni, cât și protejarea consumatorilor vulnerabili prin susținerea de până la 30% din facturile la gaze și/sau energie electrică.

Este necesară o intervenție rapidă. Altfel, nenorocirea valurilor pandemice va fi amplificată până la cote insuportabile social de aceste valuri ale scumpirilor fără precedent.

Peste 200.000 de gospodării riscă deja debranșarea de la curent pentru neplată, ceea ce aruncă peste jumătate de milion de oameni înapoi, în evul mediu, la opaiț și lampă.

Ce se întâmplă acum nu arată doar cât de toxică și ticăloasă este actuala guvernare, ci și ce planuri sinistre are pentru păturile sărace ale populației.”, a mai apreciat Ștefan Mușoiu.

Related posts