Eveniment Favorite 

Un șofer pericol public a înroșit radarul Poliției

Un șofer a fost depistat pe drumul european E60 gonind cu viteză mult peste limita legală. El s-a ales cu dosar penal pentru că nu are permis de circulație.

Un șofer de 22 ani din Țăndărei a fost depistat miercuri, în jurul orei 17.00, gonind cu viteză mult peste limita legală pe drumul european ce leagă municipiul Slobozia de orașul Țăndărei.

Polițiștii aflați pe traseu cu aparatul radar l-au oprit pe vitezoman după ce aparatul radar a indicat viteza de 153 km/h.

Rugat să prezinte documentul de identitate și permisul de conducere, șoferul le-a spus polițiștilor că nu deține carnet de conducere.

El a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultatul fiind unul negativ.

Șoferul s-a ales cu dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Interesant este că acesta n-ar fi fost oprit și astfel prins că nu deține permis dacă ar fi condus cu viteză legală în zona de acțiune a polițiștilor cu aparat radar.

Related posts