ASUMARE MINISTERIALĂ: Secretarul de stat Daniel Botănoiu spune că l-a angajat pe sotul doamnei Sevil Shhaideh pentru că este bun la vânzarea oilor!
REACŢIE OFICIALĂ. Ministerul Agriculturii a reacţionat public după informaţiile publicate de www.infoialomita.ro şi confirmă angajarea pe firul scurt a soţului vicepremierului Sevil Shhaideh într-o funcţie retribuită de la bugetul de stat!
Informaţia că Akram Shhaideh, soţul vicepremierului Sevil Shhaideh, a fost propulsat peste noapte şef peste consilierii personali ai secretarilor de stat din Ministerul Agriculturii a tulburat apele în fruntea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Dacă secretarul de stat Alexandru Potor s-a ferit să comenteze modul în care a apărut în schema de personal cel care-i este alături la bine şi la greu doamnei ce împarte fondurile publice prin celebrul program PNDL 2, colegul de cabinet, secretarul de stat Daniel Botănoiu, a recunoscut public că alegerea lui Akram Shhaideh îi aparţine în totalitate.
Akram Shhaideh este expert în oi!
„Akram Shhaideh, cel care deţine funcţia de director al cabinetului propriu din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost ales de mine pentru a-mi fi colaborator deoarece are o experienţă importantă în deschiderea pieţelor pentru exportul ovinelor. Domnul Shhaideh cunoaşte bine realităţile agriculturii româneşti lucrând, de asemenea, pe acest segment între anii 2013 – 2014, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Akram Shhaideh are două doctorate absolvite în România – unul în domeniul economic, în cadrul „Academiei de Ştiinţe Economice” şi cel de-al doilea în domeniul agronomiei – în cadrul „Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.” Ţin să precizez faptul că alegerea colaboratorilor îmi aparţine întru totul şi am convingerea că decizia pe care am luat-o va ajuta Ministerul Agriculturii la îndeplinirea obiectivelor stabilite în cadrul Programului de Guvernare.”, a explicat Daniel Botănoiu.
Într-adevăr, în perioada 2013 – 2014, Akram Shhaideh apare în scriptele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale angajat consilier la cabinet secretar de stat, poziţie pentru care a primit de la stat o leafă declarată în mai 2014 de 4.120 de lei. Mărunţiş dacă ne gândim că în aceeaşi perioadă omul câştigase ca angajat al RAJDP Constanţa de zece ori mai mult ca salariat, mai exact 41.536 lei. Tot la capitolul venituri soţul doamnei Sevil Shhaideh avea în perioada respectivă suma de 3.608 lei primită în contul unor cursuri predate studenţilor de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Interesante sunt însă veniturile soţiei, Sevil Shhaideh primind în anul 2013 suma de 53.364 lei ca secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice dar şi, atenţie, 60.312 lei ca membru CIFGA în cadrul EXIMBANK SA, bancă de export-import a României înfiinţată în anul 1992 cu capital majoritar deţinut de statul român!
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (primul din stânga în fotografia realizată la vizita de lucru din primăvară făcută în judeţul Ialomiţa de Liviu Dragnea) mai are în subordine o consilieră din Slobozia, Eliza Gheorghe, o cunoştinţă a colegului său, secretarul de stat Alexandru Potor, cel care preciza pentru site-ul www.infoialomita.ro că este, cităm: „…o colaboratoare de-a mea şi nu cred că asta ar trebui să fie o problemă că este consilier personal al altui secretar de stat, coleg cu mine în Minister.”