Favorite Politică 

COMUNICAT PSD IALOMIȚA: PNL-USR-PMP – Coaliția nocivă împotriva românilor

PSD Ialomița critică modalitatea aleasă de PNL de a bloca dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură.

PSD Ialomița remarcă într-un comunicat de presă că PNL demonstrează încă o dată că este dispus să facă orice pentru a se păstra la Guvernare.

PNL a demonstrat, din nou, cât este de disperat să nu piardă puterea și pentru aceasta a apelat la cele mai insalubre metode ale politicii românești, cumpărând – până în ultima clipă înaintea votului pentru moțiunea de cenzură – parlamentari la bucată., sunt de părere cei din PSD Ialomița.

Marian Pavel, președintele organizației județene PSD, remarcă frica pe care a arătat-o Ludovic Orban și PNL atunci când le-au interzis chiar și parlamentarilor proaspăt transferați să fie prezenți în sală.

Le-a fost atât de frică să nu piardă puterea încât nici măcar pe cei cumpărați pe ultima sută de metri nu i-au lăsat să vină în sală! Ziua de 31 august 2020 este ziua când toți românii s-au putut convinge singuri cine susține corupția, traseismul și incompetența Guvernului Orban și cine se opune.”, spune Marian Pavel.

Contrar celor susținute în declarațiile publice, USR și PMP au demonstrat și cu această ocazie că sunt la guvernare alături de PNL și responsabili pentru toate deciziile acestui guvern.”, se mai arată în comunicatul PSD Ialomița.

Social-democrații ialomițeni spun că parlamentarii PSD de Ialomița, respectiv senatorul Marian Pavel şi deputații Ștefan Mușoiu şi Andrei Pop, au fost prezenți în sală alături de restul colegilor social-democrați.

Însă, 5 dintre parlamentarii noștri PSD au ales trădarea, în loc să-și facă datoria față de români. În prima ședință a Consiliului Politic Național aceștia vor fi excluși. Reconstrucția PSD nu se poate face cu trădători și oportuniști!”, transmite PSD Ialomița.

Related posts