Eveniment Favorite Finanţări 

CU VITEZA MELCULUI: Pasajul rutier de la Drajna a ajuns la faza dezbaterii publice

Pasajul rutier Drajna are nevoie de peste 28 milioane euro și cel puțin doi ani pentru a fi executat. Asta în condiții ideale.

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru pasajul Drajna ce se vrea construit peste linia de cale ferată ce leagă capitala București de Litoralul românesc.

Documentul a fost avizat în ședința de Guvern din această săptămână iar documentația a fost încărcată pe site-ul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Dacă lucrurile merg ca unse și nu apar întârzieri, șoferii vor scăpa de coșmarul dat de pasajul Drajna abia în a doua jumătate a anului 2022.

Ani de bătut pasul pe loc și de pierdut timpul la barieră

Pasajul Drajna este cunoscut la nivel național în rândul transportatorilor dar și al celor ce sunt obligați să facă naveta între capitală și sudul Moldovei.

Tot ce se câștigă pe Autostrada Soarelui ca timp de deplasare se pierde în zeci de minute pierdute la trecerea peste calea ferată de la Drajna.

Politicienii au făcut spume la gură și au promis că vor rezolva situația în doi timpi și trei mișcări, Guvernele s-au tot schimbat, necazul este tot acolo.

După ani de așteptări, astăzi facem un pas important înainte de eliminarea blocajelor înregistrate într-unul dintre cele mai aglomerate noduri rutiere din România. Noi vom amenaja acolo un pasaj rutier, de-a lungul DN 21, peste calea ferată București-Constanța și peste DN 3A.”, a anunțat cu mândrie ministrul Lucian Nicolae Bode.

Anunțul a fost aplaudat cu entuziasm de premierul Ludovic Orban, care a plusat: „Ultima oară am stat o oră și jumătate la pasajul Drajna.”

Mai mult decât stătuse anul trecut Liviu Dragnea, șeful PSD, care a avut grijă să anunțe la Slobozia că PSD cu Viorica Dăncilă în frunte va face peste noapte pasajul Drajna.

Mai e mult până departe cu pasajul Drajna

Conform documentelor publice, pasajul Drajna va costa 133,43 milioane lei, calculat la un curs leu-euro de 4,75 lei, iar durata de execuție va fi de 18 luni.

Pasajul va fi construit peste intersecția DN 21 cu DN 3A, peste calea ferată și peste un canal de irigații, și va avea o lungime totală de 303,4 metri.

Partea carosabilă pe pasaj va avea o lățime de 16,80 metri, suficient pentru patru benzi de circulație și o zonă mediană de 2 metri.

Problematică va fi ieșirea de pe pasaj ce se va face în DN 21, spre Slobozia, într-o șosea cu doar o bandă pe sensul de mers.

La fel de dificilă va fi obținerea terenului necesar realizării investiției. Specialiștii care au făcut calculele spun este este nevoie de 22,74 ha teren ce trebuie expropriat iar 22 de construcții actuale vor fi afectate.

În paralel cu pasajul se va realiza o bretea rutieră de 2,7 km lungime ce se va termina în nodul rutier al intrării în Autostrada Soarelui.

Toate acestea se vor realiza într-un termen de 18 luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.

Până acolo mai sunt de parcurs pașii dezbaterii publice, a găsirii unui proiectant și a unui executant, proceduri ce vor dura în cel mai fericit caz jumătate de an.

Plus anul și jumătate de lucrări (dacă se găsește un constructor serios și dacă statul va fi un bun platnic) cel mai optimist orizont de așteptare este vara – toamna anului 2022.

Related posts