Administrație Favorite Sport 

ÎNCĂ UN PROIECT RATAT DE ADRIAN MOCIONIU: Terenuri sintetice construite în țară. Slobozia a fost sărită din schemă!

Mult-promisul teren sintetic de fotbal de dimensiuni normale a rămas doar în capul primarului Adrian Mocioniu. FRF a ocolit Slobozia.

Adrian Mocioniu fluieră a pagubă după o investiție de 200.000 euro ce ar fi schimbat radical condițiile de pregătire ale fotbaliștilor din Slobozia și nu numai.

Investiție derulată cu fonduri publice la propunerea Federației Română de Fotbal ce nu ar fi costat municipalitatea decât asigurarea accesului la utilitățile publice.

Avantajele realizării ar fi fost enorme. Unirea Slobozia și alte echipe de fotbal din Ialomița nu ar mai fi cheltuit mii de euro pentru cantonamente de iarnă în locații cu terenuri sintetice.

Ba chiar Slobozia putea găzdui, contra-cost, firește, echipe din alte județe fără terenuri sintetice de dimensiuni normale.

Tot aici ar fi putut avea loc și antrenamentele obișnuite ale formației ce bate la porțile Ligii a doua, obligată acum să folosească terenuri din Perieți, Bucu ori Mihail Kogălniceanu.

Județul Călărași are două terenuri, Ialomița niciunul!

Ministerul Lucrărilor Publice a dat publicității lista celor 14 obiective de investiții ce fac parte din lista „Complexuri sportive”.

Banii vin de la bugetul statului și lucrările se fac prin Compania Națională de Investiții.

Locațiile stabilite în țară pentru construirea bazelor sportive TIP 1 sunt atât în mediul urban cât și în mediul rural.

Municipiul Călărași, orașul Oltenița (județul Călărași), orașul Mihăilești (județul Giurgiu), orașul Buftea (județul Ilfov), orașul Bucecea (județul Botoșani), municipiul Reșița (județul Caraș-Severin), orașul Pantelimon (județul Ilfov), municipiul Baia Mare (județul Maramureș), municipiul Zalău (județul Sălaj), municipiul Alexandria (județul Teleorman), orașele Buziaș și Sânnicolau Mare (ambele județul Timiș) vor avea baze sportive moderne.

Două localități din mediul rural se vor mândri cu investițiile în valoare nominală de 200.000 euro: comuna Țibănești (județul Iași) și comuna Golești (județul Vrancea).

La Slobozia rămân valabile doar promisiunile

Chiar la începutul mandatului de primar la Slobozia, Adrian Mocioniu făcea turul televiziunilor locale, mai mult sau mai puțin online, dând asigurări că municipiul va intra pe lista scurtă a terenurilor sintetice făcute cu bani de la bugetul statului.

A venit la Slobozia secretarul general al Federației Române de Fotbal și am trecut în revistă la fața locului mai multe locații unde s-ar putea amplasa viitorul teren de fotbal sintetic. Municipalitatea pune la dispoziție terenul și utilitățile necesare, precum și îngrădirea suprafeței de joc.”, anunța plin de el primarul municipiului Slobozia.

Anii au trecut repede, unicul mandat de primar nu s-a terminat doar grație pandemiei de coronavirus iar terenul sintetic de dimensiuni normale pentru fotbal se înscrie în lunga listă de obiective ratate de Adrian Mocioniu.

FOTBAL, LIGA 3: Două echipe de bat să joace barajul de promovare cu Unirea Slobozia

Related posts