Sănătate 

DIN NOU BANI LA SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SLOBOZIA: Fonduri europene pentru modernizarea Unităţii Primiri Urgenţe

INVESTIŢII. 1,6 milioane euro vor acoperi cheltuielile de modernizare, extindere şi dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe Slobozia şi a cheltuielilor legate de proiect pentru obţinerea finanţării din fonduri europene.

Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de luni valoarea proiectului ce va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 8, prioritatea de investiţii 8.1, obiectivul specific 8.2, operaţiunea B, Unităţi de primiri urgenţe. Lucrările de modernizare, dotările şi aparatura achiziţionată, precum şi costurile specifice obţinerii finanţării sunt în cuantum de 7,472 milioane lei, cu TVA, iar Consiliul Judeţean Ialomiţa va contribui cu 2% din sumă şi va susţine cheltuielile neeligibile de 648.966,32 lei, cu TVA. Proiectul are ca perioadă de implementare 19 luni de la semnarea contractului de finanţare şi poate suferi corecţii financiare imputabile Consiliului Judeţean în cazul în care vor fi depăşiri ale termenelor asumate la semnarea contractului de finanţare.

Proiect dintr-o strategie naţională

„Este un proiect care va schimba mult viziunea asupra spitalului judeţean, va fi un plus pentru personalul angajat al acestui spital, gândiţi-vă că unitatea de primiri urgenţe este poarta de intrare în Spitalul Judeţean Slobozia, având în vedere că numărul medicilor de la UPU a crescut în ultimul timp şi mai avem încă câteva cereri de parcurs şi sper să vină şi ceilalţi medici, ne vom duce undeva la 10 şi atunci când am venit am găsit trei medici. Este un lucru bun, sunt dotări noi pentru că trebuie să ţinem pasul cu progresul făcut în medicină şi vă mulţumesc din suflet.”, le-a transmis consilierilor judeţeni Mariana Iancu, managerul celei mai mari unităţi medicale din judeţ.

Meritul nu le aparţine însă acestora şi nici măcar şefilor instituţiei judeţene, investiţia era prinsă încă de acum aproape un an într-o strategie naţională, potrivit ordinului ministrului sănătăţii de la vremea respectivă. Florian Dorel Bodog semna în mai 2017 ordinul ce cuprinde o listă cu 35 de unităţi de primiri urgenţe aparţinând unor spitale din România cu secţii de copii care formează unităţi funcţionale regionale de urgenţă sau care fac parte din componenta de interes strategic a reţelelor regionale de unităţi spitaliceşti de urgenţă. Printre acestea şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, considerat a fi eligibil pentru a primi fonduri de reabilitare/modernizare/extindere/dotare.

Extindere pe banii ialomiţenilor

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Ialomiţa a fost pentru prima dată modernizată în toamna anului 2009, pe banii Consiliului Judeţean deşi şi la momentul respectiv existau fonduri europene puse la dispoziţia unităţilor medicale din ţară. S-a evitat însă o finanţare europeană pentru că lucrările trebuiau executate pe sistemul românesc, departe de rigorile specifice fondurilor UE. Ei bine, lucrarea de la UPU Slobozia a fost atribuită de către fostul preşedinte Vasile Silvian Ciupercă firmei TMUCB Slobozia, cotizant constant la organizaţia judeţeană PSD, printr-o „inginerie” specifică, lucrare subdimensionată ca valoare pentru a fi suplimentată ulterior! Scoasă la licitaţie pentru 1,276 milioane lei, fără TVA, licitaţia a fost câştigată de TMUCS Slobozia pentru 1,191 milioane lei, fără TVA, contract semnat în 27 mai 2009. După doar două săptămâni Consiliul Judeţean anunţă atribuirea unor lucrări suplimentare printr-o procedură de „negociere fără anunţ de participare” cu, aţi ghicit, acelaşi constructor. Suplimentul financiar acordat a făcut ca valoarea totală să fie chiar mai mare decât suma scoasă iniţial la licitaţie!

 

 

 

Related posts