Administrație Favorite 

EL DORADO ADMINISTRATIV: 20 de bani metrul pătrat de teren pentru centrul municipiului Urziceni!

OFERTĂ. Primarul Constantin Sava vrea să le ofere proprietarilor de chioşcuri din centrul localităţii chirii de nimic pentru terenuri închiriate în baza unor contracte expirate de ani de zile şi prelungite fără vreun raport de evaluare care să ţină cont de preţurile reale.

Proprietarii chioşcurilor înşirate de-a lungul străzii principale din municipiul Urziceni sunt cei mai fericiţi mici-afacerişti din România. Cu largul concurs al primarului Constantin Sava, cei mai mulţi dintre aceştia se bucură de chirii în echivalentul a 0,5 euro/mp/an, ceea ce înseamnă, în lei, vreo 20 de bani pentru fiecare metru pătrat pe lună. Spre comparaţie, producătorii de legume care închiriază tarabe în Piaţa Agroalimentară achită în fiecare zi 5 lei/mp, adică de 25 de ori mai mult!

Înjurături marca primarul Sava

Zece proiecte de prelungire a contractelor de închiriere pentru terenurile de sub chioşcurile din centrul municipiului Urziceni au declanşat un scandal care s-a lăsat cu înjurături de mamă şi ameninţări. Puse în ordine pe lista de proiecte pentru şedinţa lunii martie a Consiliului Local, proiectele au trecut mai întâi prin Comisia pentru programe de dezvoltare Economico-socială, buget, finanţe, utilităţi publice şi comerţ. Consilierii au verificat documentaţia întocmită de aparatul primarului şi au constatat că preţul ridicol de mic nu a fost stabilit în urma vreunui raport de evaluare actual ci pe baza unor hârtii aprobate în urmă cu şapte ani!

„Domnul primar Sava Constantin, în stare euforică, a început să îmi adreseze cuvinte injurioase foarte urâte pe care nu le pot reda. Consider că nu avem obligaţia să suportăm un om cu un comportament care nu are nicio legătură cu deontologia profesională şi educaţia, acest episod nefiind unic în această legislatură.” (MARIAN NEAGU, consilier local Urziceni)

Drept pentru care au emis aviz negativ şi au solicitat mai întâi un calcul corect şi la zi al chiriilor având în vedere că 20 de bani pe lună pe metru pătrat este o bătaie de joc, nu o chirie corectă. Informat printr-un SMS trimis rapid de unul dintre consilierii PNL, primarul Constantin Sava a rupt uşa şi a dat buzna peste consilierii care nu erau dispuşi să-i accepte tariful de 0,5 euro/mp/an, pentru a-i pune la punct aşa cum ştie el cel mai bine.

„În timpul dezbaterilor şi-a făcut apariţia dl. primar Sava Constantin (în stare euforică), care era pornit să facă vâlvă şi să pună presiune pe consilierii comisiei în vederea obţinerii avizelor favorabile. La un moment dat, pe fondul unei interpelări pe care am făcut-o consilierului juridic, dl. Sava Constantin a început să îmi adreseze cuvinte injurioase foarte urâte pe care nu le pot reda, moment în care dl. Dumitrescu, preşedintele Comisiei, a intervenit dar a fost şi el tratat cu aceleaşi cuvinte jignitoare, cuvinte ce au fost adresate şi consilierului Stoian Dorin. Consider că nu avem obligaţia să suportăm un om cu un comportament care nu are nicio legătură cu deontologia profesională şi educaţia, acest episod nefiind unic în această legislatură.”, descrie scena Marian Neagu, consilier local ALDE.

Primarul Sava a pierdut şi în plen

Câteva zile mai târziu, de data aceasta în stare naturală normală, Constantin Sava a încercat să-i convingă pe consilieri că preţul nu este deloc mic şi că dacă ar fi să se ia în calcul o eventuală vânzare a terenului la preţul propus de el ar rezulta că în 25 de ani fiecare metru pătrat ar valora 150 euro. „Vă daţi seama că la valoarea propusă Primăria nu se pricopseşte cu banii luaţi pe terenurile astea. Să punem într-un loc 2 lei şi în alt loc 4 lei nu mi se pare în regulă. Haideţi să dăm la toţi la fel, la acelaşi preţ, nu la unii mumă şi la alţii ciumă!”, a cerut imperios primarul.

Deloc impresionaţi, consilierii PSD – ALDE, majoritari în Consiliul Local Urziceni, au solicitat întocmirea unui raport de evaluare care să ia în calcul valoarea din 2018 a terenurilor din zonele unde sunt amplasate chioşcurile de pe terenurile comunităţii şi să nu se mai meargă pe tarife stabilite în anul 2011. Ultimul raport de evaluare al terenurilor din localitate datează din 31 ianuarie 2013 şi face referire la o valoare medie a terenurilor pe anul precedent, document ce stabilea la vremea respectivă că un metru pătrat de teren intravilan valorează 41,6 euro, adică 185,45 lei la un curs de 4,4287 lei pentru un euro.

„Înainte de a analiza dacă un tarif este mare sau este mic trebuie respectată legea. Nu avem raport de evalare şi nu putem continua cu tariful stabilit în 2011. De ce oamenii cu chioşcuri să plătească 0,5 euro/mp/an iar pentru un magazin non-stop pe Calea Bucureşti se plătesc 18 lei/mp/lună? Nu mi se pare corect, şi unii şi ceilalţi desfăşoară acte de comerţ în aceeaşi zonă!”, a spus şi Liviu Cazan, liderul consilierilor PSD.

La un calcul simplu, pentru cele 10 solicitări ce însumează terenurile cuprinse între 5,1 mp şi 40,7 mp situate în diverse zone din municipiu, proprietarii de chioşcuri achită în acest moment, în total, 145 euro pe an, ceea ce înseamnă în lei aproximativ 675 lei, cam jumătate dintr-un salariu minim net! Cum pentru tarabele din piaţă preţul este de peste 25 de ori mai mare (aproximativ 1,07 euro/mp/zi!), consilierii majoritari au respins preţul ridicol de mic pus pe hârtie de primar şi au invalidat cele zece proiecte de hotărâre.

În stilul caracteristic, primarul a concluzionat zeflemitor: „Sunt proşti, ei nu ştiu că este o hotărâre de patrimoniu şi le trebuie două treimi ca să treacă, aşa că eu merg mai departe cu 0,5 euro/mp/an cât au şi acum, ce, mă iau după ei? Vor raport de evaluare la zi… Şi ce dacă, eu nu vreau, să vedem ce-o să facă…” Potrivit informaţiilor din oraş, parte dintre chioşcuri urmează a fi vândute imediat ce preţul de 0,5 euro/mp/an va fi aprobat, viitori cumpărători interesaţi fiind chiar oameni cu rude angajate în Primăria Urziceni.

 

 

Related posts