Favorite Sport 

Ilie Lemnaru: „Mă bucur că oamenii cred în Unirea Slobozia și în rezultatele ei”

Ilie Lemnaru, managerul AFC Unirea Slobozia, le mulțumește celor 2.200 spectatori prezenți în tribune la meciul cu Universitatea Cluj.

Ilie Lemnaru a fost de două ori mulțumit la finalul partidei dintre Unirea Slobozia și Universitatea Cluj.

Pe de o parte remiza obținută, cu revenire după ce echipa a fost condusă, o premieră în acest campionat, pe de altă parte cei peste 2.200 spectatori prezenți în tribune.

Peste 1.000 dintre ei și-au cumpărat biletul de 10 lei, femeile, domnișoarele, copiii și adolescenții sub 18 ani având acces gratuit. De asemenea, cei care și-au achiziționat abonamente pentru tot sezonul au intrat fără să mai cumpere bilet.

Numărul mare de spectatori a fost surpriza tuturor, având în vedere că la meciurile de pe teren propriu de ani de zile s-a intrat doar gratuit.

Le mulțumim suporterilor, au fost în număr foarte mare, mă bucur că oamenii cred în echipă și în rezultatele ei. Pentru noi contează foarte mult când vedem că suntem susținuți, le mulțumim că vin la fiecare meci, au tot respectul nostru.”, a transmis Ilie Lemnaru.

Ilie Lemnaru: „Sunt fericit că am readus suporterii la stadion”

Ilie Lemnaru nu poate uita perioada grea prin care a trecut Unirea Slobozia, formație ce a fost la un pas de desființare la un moment dat, după ce Primăria Slobozia a lăsat-o în urmă cu trei ani fără finanțare în mijlocul campionatului.

Fără intervenția Consiliului Județean Ialomița, instituție ce asigură grosul bugetului echipei, acum despre Unirea Slobozia s-ar fi vorbit la trecut.

Sunt fericit că am readus suporterii la stadion, a fost un vis de-al meu, am crezut tot timpul că vom reveni în Liga 2 chiar dacă în perioada 2015 – 2020, foarte grea, nu mai credea aproape nimeni în Unirea Slobozia. Sunt fericit când văd interes pentru echipă! (ILIE LEMNARU, manager Unirea Slobozia)

În februarie 2019 eram la un pas de desființare, la momentul acela am luat o decizie în câteva secunde, o decizie care s-a dovedit victorioasă pentru mine și pentru oamenii de lângă mine. Acum, la doar trei ani distanță, suntem aproape de barajul de promovare în Liga 1!”, a completat Ilie Lemnaru.

Related posts