PNL Ialomița merge pe mâna președintelui Ludovic Orban
PNL Ialomița nu a luat în discuție subiectul schimbării lui Ludovic Orban de la șefia partidului considerând că nu există un astfel de subiect.
PNL Ialomița merge pe mâna lui Ludovic Orban la șefia organizației Partidului Național Liberal, în contextul unor critici adresate acestuia de importanți lideri liberali.
Dragoș Soare, președintele PNL Ialomița, a precizat pentru infoialomita.ro că nu există în acest moment vreo discuție la nivel județean pe acest subiect.
„Organizația Ialomița nu s-a poziționat în vreun fel față de președinția organizației PNL. Noi ne susținem președintele în funcție. În momentul de față nu avem o altă variantă de luat în calcul pentru că nu știm să existe altcineva care să-și dorească să candideze pentru funcția de președinte al PNL.”, a spus Dragoș Soare.
Liderul liberalilor din Ialomița recunoaște că există voci în unele organizații județene care și-au exprimat nemulțumirea față de unele decizii luate de Ludovic Orban.
„Sunt unele speculații dar nu s-a pus problema să existe un vot în cadrul organizației PNL Ialomița pe subiectul acesta pentru că nu-l considerăm un subiect.”, a completat președintele interimar al organizației PNL Ialomița.
Ludovic Orban a anunțat că va convoca un Congres ordinar al PNL la un an de la alegeri și s-a ferit să spună dacă va mai candida pentru funcția de președinte al partidului.
Din această postură el a negociat înainte de formarea Guvernului de coaliție primirea funcției de președinte al Camerei Deputaților, la schimb cu renunțarea de către PNL a unor portofolii importante în Executivul condus de Florin Cîțu.
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a solicitat un Congres pentru desemnarea alte conduceri a partidului în timp ce Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, consideră că liberalii, cu Ludovic Orban la conducere, au pierdut alegerile parlamentare din decembrie.