Favorite Sănătate 

SITUAŢIE GRAVĂ LA SPITALUL JUDEŢEAN SLOBOZIA: Gravidele cu sarcină patologică, trimise să nască la Bucureşti!

MANAGEMENT. Mariana Iancu, şefa Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, a anunţat că unitatea medicală susţinută de Consiliul Judeţean Ialomiţa nu mai poate asigura gardă permanentă la secţia de neonatologie!

Incapabilă să găsească medici pentru acoperirea cu gărzi a secţiei de neonatologie din Spitalul pe care-l conduce de aproape trei ani, Mariana Iancu (foto), managerul instituţiei medicale, a dat o veste cumplită gravidelor aflate în prag de a naşte. Într-un document semnat de manager şi de directorul medical, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă anunţă că va trimite la spitalele din Bucureşti toate urgenţele din zilele în care nu este există medic de gardă la secţia de neonatologie.

O zi cu naşteri, una fără naşteri!

Criza de medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, cea mai importantă unitate medicală din Ialomiţa, este imposibil de rezolvat de către managera Mariana Iancu. Preferata preşedintelui Victor Moraru nu numai că nu a reuşit să aducă medici pe secţia de neonatologie dar a iscat şi un imens scandal în urma căruia medicii de la pediatrie şi-au scris demisiile. În disperare de cauză, managera Iancu i-a înduplecat pe medici să renunţe la demisii şi a mutat toată problema pe umerii gravidelor care vor fi obligate să ajungă în capitală pentru a naşte!

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia s-a întors astfel în Epoca de Aur a lui Ceauşescu, atunci când se circula o duminică maşinile cu numere de înmatriculare cu soţ, o duminică maşinile cu numere de înmatriculare fără soţ. De la sfârşitul lunii aprilie la Slobozia naşterile sunt asistate medical doar în zilele în care garda este asigurată de doamna doctor pensionar Gabriela Dumitru, singura rămasă pe secţia de neonatologie după ce colegul pensionar cu şase ani mai în vârstă a intrat în concediu medical.

„Din lipsa de medici specialişti garda de medici de neonatologie nu va fi acoperită în întregime în următoarele luni. În zilele fără medic de gardă gravidele cu sarcină patologică şi urgenţele neonatologice vor fi direcţionate către spitalele de profil din Bucureşti.” (MARIANA IANCU, manager Spitalul Judeţean Slobozia)

Cum linia de gardă nu se poate asigura cu un singur om, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia a fost obligată să anunţe că nu mai poate asigura gărzi permanente la secţia de neonatologie a celei mai mari unităţi medicale din Ialomiţa iar cazurile urgente vor fi redirecţionate către spitale din capitală.

„Din lipsa de medici specialişti garda de medici de neonatologie nu va fi acoperită în întregime în următoarele luni. În zilele fără medic de gardă gravidele cu sarcină patologică şi urgenţele neonatologice vor fi direcţionate către spitalele de profil din Bucureşti.”, a comunicat sec managera Mariana Iancu într-un document intern.

Practic, o gravidă în travaliu care ajunge de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia şi are ghinionul ca evenimentul imposibil de planificat să pice într-o zi fără gardă la neonatologie va fi urcată într-o Ambulanţă şi trimisă să nască la un spital din Bucureşti, asta dacă nu cumva fătul nu va avea rădbarea să aştepte încă două ceasuri până ce-i ajunge mămica la un spital ce poate asista naşteri şi va veni pe lume pe Autostrada Soarelui.

Managera şi-a pus medicii în cap!

Într-un moment de o excepţională sclipire managerială, Mariana Iancu a încercat printr-o metodă originală să rezolve golul de medici de la secţia de neonatologie. Pentru că, nu-i aşa, este vorba tot de copii, şefa unităţii medicale le-a trimis vorbă sub formă de ordin medicilor de la secţia de pediatrie să intre cu rândul în gardă la nou-născuţi! Nu contează că nu au pregătirea de specialitate, tot copii sunt, e drept abia păşiţi în viaţă!

Fără cunoştinţe minime medicale, inginera din fruntea instituţiei medicale i-a somat de medicii de la pediatrie să acopere garda la secţia de neonatologie şi i-a ameninţat că-i va da afară dacă nu acceptă.

Cum medicii de la pediatrie nu sunt nebuni să se bage acolo unde nu se pricep, au răspuns pe acelaşi ton şi şi-au scris în bloc demisiile, spre surprinderea managerei Mariana Iancu.

Realizând gafa de proporţii, specialista plătită cu salariu de lux de preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa a făcut un pas înapoi şi a comunicat în scris că renunţă la impunerea acoperirii gărzilor dacă medicii îşi rup demisiile.

„Garda de pediatrie nu va fi solicitată la urgenţele de pe secţia de neonatologie. Se va notifica Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa, ISU Ialomiţa, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa, Spitalul Municipal Urziceni, Spitalul Municipal Feteşti, Spitalul Orăşenesc Ţăndărei.”, le-a comunicat în scris Mariana Iancu medicilor de la pediatrie.

În aceste moment secţia de neonatologie a rămas cu gardă acoperită de un singur medic, doctoriţa Gabriela Dumitru, cea care ar fi trebuit să iasă de şase ani la pensie dar care a rămas să acopere măcar parţial secţia de neonatologie.

Colegul său, doctorul Gheorghe Hoinaru, medic în vârstă de 72 de ani, a intrat în concediu medical şi din aceste motiv nu mai poate fi asigurată garda permanentă la secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Deşi a promis în dese rânduri că va rezolva criza de medici, managera Mariana Iancu nu a reuşit să atragă cadre medicale de specialitate pentru secţia de neonatologie rămasă de ani de zile în grija a doi medici pensionari. Cu toate acestea ea este lăudată de fiecare dată în mod public de protectorul Victor Moraru, cel care i-a oferit un contract de management până în octombrie 2020 şi i-a mărit succesiv leafa lunară până la valoarea actuală de 21.500 lei! Plus bonuri de masă, plus tichete de vacanţă!

 

 

Related posts