SOLUŢIE DE AVARIE LA SPITALUL JUDEŢEAN SLOBOZIA: Bani din fondul de rezervă al judeţului pentru plata despăgubirilor în cazul Raisa Uzea
BUGET. 8,3 miliarde lei vechi este suma scoasă din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean pentru alimentarea conturilor Spitalului Judeţean spre achitarea despăgubirilor stabilite de instanţă în cazul de malpraxis Raisa Uzea.
Farmecul personal şi discuţiile mieroase faţă în faţă purtate de preşedintele Victor Moraru cu părinţii micuţei Raisa Uzea nu au avut darul de a-i îndupleca pe aceştia să accepte plata pe un termen cât mai lung a sumelor stabilite de instanţa de judecată în cazul erorilor medicale produse de doctoriţa Valentina Dinu. Cu o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie, soţii Uzea şi-au cerut cât mai repede banii pentru a nu se trece la solicitarea de penalizări de întârziere şi la executarea silită. Cu pericolul de li se bloca conturile şi de a pune lacăt pe cea mai mare unitate medicală din Ialomiţa, şefii Spitalului Judeţean au făcut ce ştiu mai bine şi au venit cu mâna întinsă la bugetul judeţului. De unde s-au întors cu ea plină, preşedintele Victor Moraru fiind de acord să umble la rezerva bugetară a instituţiei pentru a ajuta Spitalul să achite cât mai repede banii.
Bani mai puţini pentru un act medical de calitate
După o bătălie lungă prin sălile de judecată familia Uzea a primit de la instanţă o hotărâre favorabilă prin care, pe latură civilă, doctoriţa Valentina Dinu şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia au de plată suma de 1,82 miliarde lei, cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la efectuarea integrală a plăţii, cu titlu de daune materiale, plus câte 1500 euro lunar începând cu data de 1 septembrie 2009 şi până la însănătoşirea Raisei Uzea. Cu titlu de daune morale, faţă de milionul de euro solicitat Curtea de Apel Bucureşti a stabilit de plată 500.000 euro, sumă ce trebuie achitată în tandem de cadrul medical şi de spital. Cum cel mai uşor de executat este unitatea medicală, Spitalul Judeţean s-a trezit în situaţia de a achita în regim de urgenţă o sumă care are darul de a-l destabiliza financiar. Ca să nu i se blocheze conturile Consiliul Judeţean nu a avut de ales şi suplimentează bugetul cu 8,3 miliarde lei vechi. „Este necesară alocarea din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor locale a sumei de 830.000 lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru asigurarea cheltuielilor de administrare şi funcţionare pentru perioada următoare, având în vedere solicitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia în care prezintă situaţia creată de creanţa stabilită prin titlu executoriu în cazul Uzea Raisa Maria, evitându-se creşterea plăţilor restante, constituirea de arierate şi un posibil blocaj financiar.”, explică situaţia Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa. O alocaţie bugetară care duce la 22,3 miliarde lei vechi suma totală achitată unităţii medicale de instituţia publică judeţeană în prima jumătate a anului 2017.
Nu a fost suficientă această suplimentare iar din alte surse Spitalul Judeţean a mai adăugat diferenţa până la 18,54 miliarde lei vechi (echivalentul a peste 400.000 euro), bani ce urmează a fi plătiţi într-un interval de 6 luni, conform unui document semnat de Mariana Iancu, managerul spitalului. De unde s-a luat diferenţa? Din sume primite de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru serviciile prestate, din venituri în baza contractului cu DSP Ialomiţa şi din venituri obţinute din înţelegerea încheiată cu Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”. Asta înseamnă că în loc să investească în dotări moderne în secţiile de spital pentru a creşte calitatea actului medical Spitalul Judeţean este obligat să achite despăgubirile stabilite de instanţă. Potrivit notei financiare până acum Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia a achitat în contul familiei Uzea suma de 3,63 miliarde lei vechi (echivalentul a 80.000 euro).