Sporul de Covid-19 se dă în Instituția Prefectului până la adoptarea bugetului
Sporul de 30% pe care-l primesc salariații din Prefecturi va fi achitat și în luna februarie, a anunțat Ludovic Orban, președintele PNL.
Sporul financiar de 30% aplicat la salariul de bază în Instituția Prefectului Ialomița se va acorda și în această lună.
Ludovic Orban, președintele PNL și cel care a instituit acest spor pe vremea când era premierul României, a anunțat luni că acordarea sporului de Covid-19 se va sista odată cu aprobarea bugetului de stat.
Justificat, printre altele, de riscul crescut de infectare cu Covid-19 a salariaților implicați în procesul electoral, sporul din Prefecturi s-a acordat fără probleme și în luna ianuarie, deși procesul electoral s-a încheiat în decembrie 2020.
„Am discutat să se facă o analiză amplă a tuturor tipurilor de sporuri, dar nu am luat o decizie legată de sporuri deocamdată. Urmează ca pe baza acestei analize să se ia o decizie justă. Există o decizie legată de sporul de 30% care a fost dat prefecturilor și care nu se va mai plăti odată cu adoptarea legii bugetului de stat.”, a spus Ludovic Orban.
Sporul de Covid-19 a scos 1,6 miliarde lei vechi din buget
Cum bugetul pe anul 2021 este încă încremenit în proiect la Ministerul Finanțelor, adoptarea sa se va face, în cel mai fericit caz, abia spre finalul lunii februarie.
Astfel, salariații Instituției Prefectului Ialomița se vor bucura și în februarie de bonusul financiar pe care-l încasează lună de lună începând cu salariul din august 2020.
În afara prefectului și a subprefecților, toți cei 32 angajați ai Instituției Prefectului Ialomița au primit, în medie, cel puțin 710 lei net pe lună sub pretextul că sunt expuși infectării cu Covid-19.
Conform datelor oferite în ianuarie site-ului infoialomita.ro, în Instituția Prefectului Ialomița, prin aplicarea sporului de 30% salariul mediu net a ajuns la valoarea de 4.849 lei, cu 710 lei în plus față de salariul net în valoare de 4.139 lei de dinaintea acordării sporului de Covid-19.
Asta înseamnă că doar pentru acordarea sporului de Covid-19 de la bugetul de stat a fost alocată o sumă de aproape 1,6 miliarde lei vechi pentru salariații Instituției Prefectului Ialomița.