Favorite Sport 

Unirea Slobozia, ultimul meci din campionat pe teren propriu

Unirea Slobozia și-a asigurat prezența în Liga 2 și în campionatul viitor deși mai sunt de jucat meciuri în play-out.

Unirea Slobozia încheie partidele de pe teren propriu din campionatul 2022 – 2023 cu un meci împotriva formației Minaur Baia Mare.

Remiza de etapa trecută, 3 – 3 în deplasare cu Metaloglobus București, a risipit emoțiile unui meci de baraj pentru evitarea retrogradării.

Partida cu băimărenii, programată sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 11.00, pe Stadionul Municipal Slobozia, are miză doar pentru oaspeți.

Aceștia ocupă penultimul loc în seria A de play-out și dacă mai vor să spere la evitarea retrogradării directe trebuie să nu piardă la Slobozia.

De partea cealaltă, gazdele au datorii foarte mari față de suporteri. Unirea Slobozia nu a mai câștigat pe teren propriu de la victoria la limită, scor 1 – 0, cu Oțelul Galați.

Se întâmpla în toamna anului trecut, în etapa a 13-a, meci disputat în data de 5 noiembrie.

O săptămână mai târziu, Unirea câștiga în deplasare cu 4 – 0 meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu în ceea ce avea să fie ultima victorie a echipei pregătite acum ca antrenor principal de Enache Costea.

Unirea Slobozia a câștigat clar singurul meci direct din Liga 2

Unirea Slobozia și Minaur Baia Mare s-au întâlnit în Liga 2 o singură dată până acum.

Se întâmpla în chiar prima etapă a campionatului, tot la Slobozia. Trupa antrenată atunci de Constantin Enache nu a avut prea mari emoții în fața nou-promovatei.

Unirea s-a impus la scor de neprezentare, 3 – 0, goluri marcate de Rus, Afalna și Coadă.

De remarcat că la scorul de 2 – 0 portarul Contra a apărat un penalty executat de Stanciu, un gol marcat de oaspeți ce ar fi putut echilibra jocul.

Related posts