Urziceni: Primarul Constantin Sava s-a ales cu un nou dosar penal
Urziceni: Constantin Sava este cercetat de polițiști pentru purtare abuzivă, infracțiune pedepsită cu închisoare sau cu amendă.
Constantin Sava, primarul Municipiului Urziceni, are în cartea de vizită un nou dosar penal. El este cercetat sub aspectul infracțiunii de purtare abuzivă, anunță cei de la www.barikada.ro.
Cercetările sunt efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Urziceni.
Infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută și pedepsită de art. 296, alin. 1, din Codul Penal, faptă de care este acuzat edilul, se încadrează la o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
Limbajul marcă personală i-a adus primarului o plângere penală
Dosarul penal în care este cercetat Constantin Sava a fost deschis ca urmare a unei plângeri formulate la Poliția Urziceni de Eugen Cișmașu, jurnalist la publicațiile Social.ro, Podul.ro și Barikada.ro.
El a reclamat oamenilor legii că în data de 8 august 2023, în cadrul emisiunii „Revista Vorbei” difuzată la Radio Campus Slobozia și pe rețelele de socializare, primarul de Urziceni a proferat în mod repetat, la adresa sa, o serie de expresii jignitoare, de natură să provoace indignarea cetățenilor, a auditoriului și a realizatorilor și invitaților emisiunii, având ca efect lezarea demnității și onoarei jurnalistului.
CITEȘTE ȘI: DOSAR PENAL PRIMAR CONSTANTIN SAVA: POPRIRI BANCARE ANULATE ÎN URMA UNOR SOLICITĂRI TELEFONICE
Constantin Sava, primar suspendat din funcția politică în urma unui limbaj neadecvat la adresa cetățenilor
Constantin Sava, primarul Municipiului Urziceni, a fost suspendat din funcția de lider al PNL Urziceni încă din februarie 2022.
Motivul pentru care organizația județeană PNL a decis atunci dizvolvarea organizației locale a liberalilor și, implicit, lăsarea lui Sava fără funcția de președinte, a venit tot ca urmare a limbajului neadecvat.
Un limbaj folosit de primar chiar la adresa cetățenilor care-i dau lună de lună, de (prea) mulți ani, leafă și privilegii de primar.
„Constantin Sava este suspendat din funcţia de preşedinte PNL Urziceni încă din februarie 2022 pentru derapajele verbale şi comportamentale la adresa locuitorilor Municipiului Urziceni.”, a transmis public Dragoş Soare, preşedintele PNL Ialomiţa.
Ulterior, PNL Ialomița a solicitat organizației naționale PNL să accepte propunerea ca Sava să fie dat afară din PNL după ce la Spitalul Municipal Urziceni, unitate medicală unde a numit un manager servil, o femeie a fost lăsată să nască pe trotuar.