Sport 

Adrian Mihalcea: „E dezamăgitor, suntem fraierii de serviciu”

Adrian Mihalcea regretă golul primit la ultima fază a meciului de la Chiajna, al cincilea din cinci primite din fază fixă în play-off.

Adrian Mihalcea crede că echipa sa și-a diminuat serios șansele pentru a prinde un loc de baraj de promovare în Liga 1 după ce pierdut meciul cu Concordia Chiajna după un unic gol primit în minutul 95.

E dezamăgitor să pierzi la ultima fază a meciului. După meciul cu Cluj am spus că suntem singura echipă care am luat patru goluri din patru faze fixe dar acum suntem fraierii de serviciu, am luat al cincilea gol din fază fixă.”, a spus antrenorul imediat după meci.

Tehnicianul recunoaște că Unirea Slobozia a fost dominată clar în a doua jumătate a reprizei secunde și pune acest lucru pe seama oboselii acumulate în meciul cu Universitatea Cluj, disputat cu doar trei zile înainte.

Șanse teoretice de a prinde un loc de baraj

În urma înfrângerii de la Chiajna, Unirea Slobozia se depărtează la șase puncte de locul 5, ocupat de ilfoveni. Chiar dacă i-ar învinge în meciul de la Slobozia, Unirea mai are nevoie de cel puțin de o victorie dar și de un pas greșit al celor de la Concordia.

Șansele pentru locul de baraj de promovare au scăzut considerabil. Diferența dintre noi este de șase puncte, trebuie să câștigăm două meciuri iar ei să piardă. Mai avem un meci cu Concordia la Slobozia, mai sunt șapte meciuri dar este destul de greu pentru noi, suntem un grup de 14-15 jucători care joacă în permanență.”, a adăugat Adrian Mihalcea.

Tratăm toate meciurile foarte serios, sperăm să fie timpul frumos la Slobozia pentru a avea un stadion plin cu Steaua. Vom juca și important ar fi să nu pierdem. (ADRIAN MIHALCEA, antrenor principal UNIREA Slobozia)

Pentru Unirea Slobozia urmează un meci și mai greu pe teren propriu, duminică, de la ora 15.00, împotriva echipei de pe locul 4, CSA Steaua București.

Biletele la meciul cu Steaua pot fi cumpărate de la sediul AFC Unirea Slobozia (în incinta Complexului Sportiv Municipal Slobozia) sâmbătă, între orele 9.00 și 17.00.

În ziua meciului, duminică, biletele pot fi procurate începând cu ora 9.00 de la casa de bilete de la intrarea în stadionul municipal Slobozia.

Related posts