Consiliul Județean Ialomița a predat Gărzii de Mediu trei camere de luat vederi
Consiliul Județean Ialomița a cumpărat trei camere de luat vederi pentru a fi montate în autoturismele Gărzii de Mediu în vederea depistării celor care aruncă gunoi din mașini.
Consiliul Județean Ialomița a predat cele trei camere de luat vederi achiziționate cu 7.500 lei în cadrul parteneriatului instituțional în vederea sancționării persoanelor certate cu bunul-simț.
Alături de instituția publică județeană și de Garda de Mediu – Comisariatul Ialomița, din programul „Ialomița, casa noastră curată și frumoasă” mai fac parte Instituția Prefectului Ialomița și Inspectoratul de Poliție al județului Ialomița.
Programul „Ialomița, casa noastră curată și frumoasă” a fost lansat oficial
Consiliul Județean Ialomița a predat luni dimineață camerele de luat vederi auto Gărzii de Mediu (prin Comisariatul Județean Ialomița). Acestea vor fi montate pe trei autoturisme ale instituției pentru a surprinde participanții la traficul rutier care aruncă din mașini gunoi sau alte deșeuri.
„Este primul pas în implementarea Programului. Mașinile Gărzii de Mediu nu vor pleca special în cursă pentru acest proiect, ci vor surprinde cetățenii contravenienți în cursul deplasărilor curente. Nu ne dorim ca oamenii să fie amendați, ne dorim ca proiectul să diminueze fenomenul de poluare. Considerăm că nu amenda este scopul principal al programului ci prevenirea poluării mediului înconjurător.”, a anunțat Constantin Marin, prefectul județului Ialomița.
Imediat după depistarea și înregistrarea video a celor care aruncă gunoi din mașini va fi informată Poliția Rutieră iar polițiștii aflați în zona respectivă vor opri în trafic autoturismul sau îl vor identifica pentru ca ulterior Garda de Mediu să emită procesul-verbal de contravenție.
Nu suntem toți ecologiști, nici nu trebuie să fim ca să trăim într-o casă curată. Ialomița este casa noastră, noi trebuie să ne îngrijim de curățenia mediului în care trăim. (CONSTANTIN MARIN, prefect Ialomița)
Instituția Prefectului Ialomița înființează „numărul de telefon al avertizorului de mediu”
A doua etapă a programului „Ialomița, casa noastră curată și frumoasă” presupune atragerea de parteneri în proiect a tuturor instituțiilor publice care sunt invitate să-și doteze autovehiculele proprii cu aparatură de înregistrare video și, pe același principiu, să transmită Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița imagini cu participanții la trafic care aruncă deșeuri din autovehicule.
„A treia etapă a implementării Programului se adresează cetățenilor. Va fi înființat un număr unic de telefon, „numărul Avertizorului de mediu“, unde fiecare cetățean poate sesiza un incident de mediu, probat cu o fotografie ori o înregistrare video.”, precizează Instituția Prefectului Ialomița într-un comunicat de presă.