CONTINUITATE ADMINISTRATIVĂ: Sătul să tot facă trotuarul de mântuială, primarul de Urziceni mânăreşte şi carosabilul!
OBICEI. Investiţia în reabilitarea carosabilului pe mai multe străzi din municipiul Urziceni se execută pe vechiul tipar: contructorul încalcă „tradiţional” contractul semnat cu primarul Constantin Sava iar edilul închide ochii şi deschide larg punga bugetului local pentru plăţi dolofane pe lucrări inexistente!
Reabilitarea străzilor Plopului, Căpitan Urzică şi Trandafirului (carosabil plus trotuare), lucrare demarată în mare grabă la finalul anului trecut ca să poată fi emise spre plată primele devize pe spinarea bugetului local 2017, continuă în acelaşi ritm şi cu aceleaşi metehne ca şi în cazul reabilitărilor trecute.
Povestea materialelor lipsă din execuţia trotuarelor (documentată şi explicată pe larg pe www.infoialomita.ro) i-a mai speriat puţin pe constructori şi pe primarul Constantin Sava. Cu ceva mai mult simţ de răspundere şi un plus de aplecare asupra calităţii şi respectării condiţiilor asumate prin contractul de execuţie dar încă departe de a pune în operă cantităţile din documente, cantităţi ce sunt deja facturate şi plătite din banii strânşi de la contribuabili. Şi dacă la trotuare ne-am lămurit că se „evită” punerea în operă a cel puţin o treime din materialele din proiectul licitat şi adjudecat de SC Delta ACM 93 SRL, tunul şi mai mare se dă în ceea ce priveşte asfaltarea străzilor mai sus-amintite.
Cât se plăteşte pentru lucrare…
Din documentele anexate, pe fiecare stradă prinsă în programul de reabilitare din municipiul Urziceni aflăm cu bucurie că firma de construcţii a fost aleasă pentru a executa o lucrare pe cât de serioasă pe atât de trainică. O frezare de 5 centimetri a carosabilului existent şi apoi o excavare mecanică pe o adâncime de 40 centimetri, după care o aşternere de balast pe o grosime de 20 centimetri şi o altă aşternere de strat de 15 centimetri de piatră spartă, în total o lucrare menită a înlătura fix 40 centimetri din actualul carosabil de pe strada Plopului, spre exemplu, şi a-l înlocui cu materiale noi peste care să apară şi 4 centimetri de asfalt.
Stradă pentru modernizarea căreia bugetul local suportă, la prima strigare, fix 284.764,24 lei, valoare la care se adaugă şi taxa pe valoarea adăugată. Bani frumoşi pentru o investiţie menită a rezista cel puţin două cincinale, dacă avem în vedere cantitatea impresionantă de materiale pe care contructorul se obligă să le pună în operă pentru a încasa banii din contract.
Pe acelaşi tipar (adică tot 45 centimetri din carosabilul actual înlăturat pentru a fi reabilitat), strada Traian va scoate din visteria locală 242.433,84 lei (de asemenea fără TVA), în vreme ce modernizarea străzii Căpitan Urzică este evaluată la 319.517,48 lei Buzăului. Una peste alta, pentru refacerea carosabilului pe primele trei străzi din mega-proiectul investiţional, societatea atât de dragă primarului Constantin Sava ar trebui să primească din banii pe care locuitorii din Urziceni îi lasă la casierie drept taxe şi impozite locale echivalentul a peste 1 milion de lei, adică aproape 220.000 euro!
…cât se execută din lucrare!
Odată edificaţi în ceea ce priveşte teoria se cuvine să vedem cum stă constructorul cu partea practică. După cum îi stă obiceiul de la vechea lucrare (aici este simplu să se verifice, se pot executa prin sondaj câteva găuri pe adâncimea din proiect şi pe valorile achitate şi se poate calcula cât la sută s-a pus în realitate în operă din ce s-a plătit atât de generos!), firma trage tare şi execută în mare viteză o „reabilitare” departe de cerinţele din contractul atribuit la licitaţie de oamenii primarului Sava.
Nu trebuie să ai cine ştie ce diplomă de specialist pentru a vedea, spre exemplu, cum pe strada Plopului nu s-a excavat nici măcar un sfert (10 – 12 centimetri) din vechiul carosabil pentru a fi realizată noua lucrare! Cu o viteză remarcabilă au fost montate bordurile mari şi s-a lăsat strada pentru a fi „înnegrită” pe o grosime de maxim doi centimetri, şi asta doar pe zonele unde nu există acces auto în curţile oamenilor, acolo unde noul asfalt abia dacă va trece de un centimetru. Nu-i bai, atâta vreme cât se plăteşte generos nici nu mai contează, important este ca riveranii să vadă că s-a pus asfalt proaspăt, nu trebuie ei să ştie că acesta este plătit de cel puţin cinci – şase ori mai mult decât face în realitate!
Gaură însemnată la bugetul local!
Reveniţi de pe teren ne aruncăm din nou ochii pe documentaţii şi constatăm că ţeapa pe care contructorul o trage cetăţenilor cu largul concurs al primarului Constantin Sava sare de două miliarde lei vechi, bani care, dacă tot este să fie „economisiţi” de pe cele trei străzi ar putea reabilita cel puţin o a patra! Să o luăm pe rând şi să observăm că la un strat de asfalt de doi centimetri faţă de patru, valorile ce vor fi facturate sunt duble faţă de cele reale: lipsă asfalt de peste 51.500 lei pe strada Traian, încă 60.000 lei pe strada Plopului şi 70.000 lei pe strada Căpitan Urzică. Adunăm şi ne minunăm: vreo 2,142 miliarde lei vechi, bani suficienţi pentru a turna un strat de 2 centimetri de asfalt pe o suprafaţă totală de peste 3.000 mp, adică o stradă mai lungă decât strada Traian.
Plăţi suplimentare de peste 32 miliarde lei vechi!
În lipsa dirigintelui de şantier (un angajat al unui firme din Constanţa care trece prin Urziceni probabil doar când merge spre Bucureşti, la sediul constructorului) şi fără vreun control din partea celor de la SC Delta ACM 93 SRL, singurul „ochi vigilent” este cel al primarul Constantin Sava. Avertizat în dese rânduri verbal dar mai ales în scris că lucrările la trotuare şi carosabil pe străzi sunt departe de a se executa conform obligaţiilor contractuale, primarul trece cu vederea inexistenţa etapelor constructive şi gaura pe care constructorul o aduce bugetului local prin facturarea unor cantităţi de materiale inexistente. În fapt Sava face ce-a făcut şi la precedentul contract executat cu aceeaşi firmă, atunci când în ciuda materialelor mai puţine puse în operă în momentul când s-a tras linie, s-a calculat şi s-a achitat, nota de plată suportată de bugetul local în 2016 a fost mai mare cu peste 32 miliarde lei vechi decât valoarea asumată prin contractul semnat în anul 2011!