Administrație Favorite 

Edilul Constantin Sava de la Urziceni își face campanie electorală pe pagina Primăriei!

Rămas de căruță după ce contracandidații săi la Primăria municipiului și-au prezentat ofertele electorale, edilul Urziceniului, Constantin Sava, a comis o nouă ”faptă de arme”, publicându-și promisiunile de campanie nu în vreo publicație, print sau online, ori pe contul personal de socializare, ci chiar pe pagina oficială de facebook a instituției.

Constantin Sava își face campanie folosind resursele publice, plătite din banii contribuabililor, anunțând faptul că Urziceniul ”a continuat mereu să progreseze” și propunându-le locuitorilor urbei să ”aducem orașul pe noi culmi ale dezvoltării” (plural care transformă instantaneu populația în angajată a municipalității).

Plecăm la drum cu multe proiecte”, își anunță Constantin Sava electoratul, pe pagina de Facebook a Primăriei, fără a anunța destinația și, mult mai important, fără a preciza și pe câte cărări municipale se va desfășura experiența itinerantă.

Primăria Urziceni a dat statut oficial unor informații neverificate

Primăria Urziceniului nu este la prima ispravă. În urmă cu 5 luni, Primăria municipiului Urziceni a divulgat, fără drept, o serie de informații neoficiale, care nu erau destinate publicității, gestul fiind pasibil de sancțiune sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 304 Cod Penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Concret, Primăria a distribuit pe pagina sa de Facebook conținutul unui document presupus oficial, mai precis Hotărârea nr.14 din 20.03.2020, a Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, aducând conținutul acesteia la cunoștința opiniei publice sub recomandarea imperativă ”De citit!!”.

Documentul oficializat de către Primăria Urziceni conținea o serie de măsuri presupus a fi luate azi de către membrii Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, în scopul prevenirii răspândirii infecției.

Hotărârea neștampilată, nesemnată de către Raed Arafat, ne-a stârnit suspiciunea cu atât mai mult documentul nu era publicat pe site-ul niciuneia dintre autoritățile implicate, în mod obișnuit, în astfel de momente, în statuarea de normative speciale și în diseminarea acestora.

Mai mult decât atât, siteul ”știrioficiale.ro”, realizat de către voluntarii Code for Romania în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, nu făcea nicio referire la existența și aplicabilitatea documentului în cauză.

Urziceni, locul unde municipalitatea a publicat listele cu persoanele izolate din pricina coronavirusului

În primăvara acestui an, panica generalizată, provocată de coronavirus, a infestat și Primăria municipiului Urziceni, instituție care, într-un dispreț total față de lege, a început să publice pe contul său de facebook lista persoanelor izolate preventiv din cauza COVID – 19.

În atenția locuitorilor! De astăzi intră în carantină preventivă următoarele persoane: …… Valentina, …… Mario Andrei, …… Eduard Liviu, …… Adriana. Toate persoanele locuiesc în Urziceni la strada …….. nr. 1 și au venit din regiunea Lombardia, Italia. Dorim să menționăm că persoanele în cauză ne-au asigurat că vor respecta carantina și vor fi supravegheate constant de poliția locală și de personal medical. Vor primi alimente, apă și tot necesarul acasă.” este postarea inconștientă a administrației municipale din Urziceni, pe care noi am redat-o cenzurând numele de familie și adresa celor afectați.

Fapta administrației din Urziceni încalcă flagrant dispoziției legale în materia protecției datelor personale, mai precis celebrul deja Regulament GDPR, devenit lege în România începând cu 25 mai 2018 și, din câte știm, nu a fost sancționată nici până în prezent.

Related posts