Eveniment Favorite 

Fiul primarului din Axintele, trimis în judecată de DNA pentru subvenții agricole încasate ilegal

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Florin Grigore, acționar și administrator la SC Agricola Axintele SRL pentru că a luat ilegal 1,12 miliarde lei vechi ca subvenție agricolă pe un teren din islazul comunal.

Fiul primarului comunei Axintele va fi judecat în stare de libertate de Tribunalul Ialomița într-un dosar instrumentat de DNA pentru comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.

Inculpata SC AGRICOLA AXINTELE SRL împreună cu inculpatul persoană fizică ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), în perioada 2011-2013, mai multe documente false (declarații, adeverințe etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.”, a transmis DNA într-un comunicat de presă.

Prin aceste demersuri, inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 112.637 lei, au calculat procurorii DNA.

Afacerea pentru care este trimis în judecată fiul primarului comunei Axintele vizează o suprafață de 95,68 ha teren din islazul comunei pe care primarul Tudor Grigore i-a dat-o spre folosință.

Totul a ieșit la iveală în urma unui control al Curții de Conturi care a descoperit că atribuirea terenului s-a făcut fără aprobarea Consiliului Local Axintele, așa cum impunea legea.

Suprafața de 95,68 ha reprezentând teren agricol din categoria de folosință pășune, aflată în domeniul privat al comunei Axintele, a fost dată spre utilizare SC Agricola Axintele SRL în anul 2012, fără aprobarea Consiliului Local și în mod gratuit, fără să se stabilească în sarcina utilizatorului vreo obligație de plată.”, au precizat auditorii la data controlului făcut la Primăria Axintele.

APIA a încurcat toate lucrurile! Băiatul meu a făcut ca lumea tot ce a dus acolo… Cei de la APIA l-au pus să declare ce pământ are! I-am dat o hârtie pentru completare a suprafeței. Am vrut doar să-l ajut. A fost o treabă de hârtii mai mult…”, explica anul trecut pentru ziarul Independent, primarul Tudor Grigore.

Ulterior, terenul din islazul comunal a fost trecut în documentele prin care Agricola Axintele a solicitat și încasat de la APIA subvenția în valoare de 1,12 miliarde lei vechi la care nu avea drept. La data de 11.02.2020 a fost achitat întreg prejudiciul reținut în sarcina inculpaților.

Related posts