Agricultură Eveniment Favorite Social 

Nicolae Sitaru: „FarmConect, puntea de legătură între partenerii din agribussines și consumatori”

Nicolae Sitaru, președintele FAPPR, prezintă unul intre cele mai imporante evenimente agricole din România, Târgul Agriculturii Românești, ediția a doua.

Târgul FarmConect ediția 2023 îi va pune în legătură pe cei implicați în agricultură și consumatorii produselor, este de părere Nicolae Sitaru.

El conduce FAPPR (Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România), entitate ce organizează pentru al doilea an la Slobozia Târgul Agriculturii Românești.

A doua ediție FarmConect începe joi, 31 august, se va încheia duminică, 3 septembrie, și se va desfășura în aceeași locație ca prima ediție, la ieșirea din municipiul Slobozia, spre Brăila, în zona Parcului Industrial Slobozia.

Slobozia, centrul de greutate al producătorilor români de cereale, locația ideală pentru FarmConect

Municipiul Slobozia a fost ales ca locație pentru târgul FarmConect, Târgul Agriculturii Românești, pentru că este situat în Câmpia Bărăganului, locul unde se obțin cele mai importante producții agricole din România.

„Este important pentru cei care locuim în Bărăgan, cea mai importantă zonă agricolă din România, ca economia să se dezvolte. Atât economia judeţului Ialomiţa, economia zonei dar şi economia României.

FarmConect este puntea de legătură dintre cei implicaţi în agricultură şi consumatorii produselor agricole. Este de datoria noastră, a fermierilor, să comunicăm cu oamenii, să îi facem să înţeleagă cum se produc alimentele şi cum ajung ele pe masa fiecărui român.”, explică Nicolae Sitaru ce rol are FarmConect – Târgul Agriculturii Românești.

Președintele FAPPR, organizatorul evenimentului, își dorește ca Târgul de la Slobozia să fie unul reprezentantiv pentru Câmpia Bărăganului, nu un concurent pentru alte târguri agricole organizate în România.

FarmConect România, ediția 2023, la Slobozia, în perioada 31 august – 3 septembrie

Related posts