Favorite Politică Social 

PSD, propuneri pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială

PSD vede necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora.

PSD a propus în cadrul Coaliției un nou sistem fiscal ce se bazează pe echitate și solidaritate socială.

În viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.”, a transmis Partidul Social Democrat printr-un comunicat de presă.

Măsuri propuse de Partidul Social Democrat

  1. Supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depășesc salariul președintelui României;

  2. Supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, respectiv o cotă de impozitare de 40% pentru suma care depășește pragul de 9.000 lei (cinci pensii medii nete) și de 90% pentru ceea ce depășește pragul de 18.000 lei (zece pensii medii);

  3. Aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 lei, astfel încât, la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%;

  4. O contribuție pentru Sănătate și Educație de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 milioane euro. Măsura va avea caracter temporar, aplicându-se pe o perioadă limitată de doi ani.

Partidul Social Democrat se opune scăderii pragului pentru încadrarea IMM-urilor de la 1 milion euro la 67.000 euro venituri, cum a propus fosta guvernare atunci când a negociat Programul Național de Redresare și Reziliență al României.

Cel puțin în prima fază, acest prag nu poate fi mai mic de 500.000 de euro, astfel încât cea mai mare parte a acestor companii să continue să beneficieze de un regim fiscal favorabil (impozit de 1% din cifra de afaceri), care să le permită dezvoltarea economică. În prezent, circa 100.000 de IMM-uri au o cifră anuală de afaceri cuprinsă între 67.000 de euro și 500.000 de euro.”, susțin cei din PSD.

Related posts