Favorite Politică 

PSD vine cu soluția creșterii veniturilor a 4,5 milioane de angajați

PSD are o veste bună pentru 85% dintre salariații din România. Mai bine de 4,5 milioane de angajați care sunt remunerați cu sume sub 6.000 de lei pe lună, se vor putea bucura, după alegerile parlamentare, de o creștere substanțială a veniturilor.

PSD a identificat o soluție modernă prin care să păstreze locurile de muncă, dar și să le asigure românilor o majorare sigură a salariilor fără ca veniturile statului să fie afectate.

Potrivit noului program de guvernare pe care PSD îl propune românilor, viitoarea creștere a veniturilor se va realiza prin majorarea deducerilor și prin anularea sau scăderea impozitelor pe muncă pentru lefurile mai mici de 6.000 de lei.

Deputatul PSD de Ialomița, Ștefan Mușoiu, dă asigurări că reducerea impozitării muncii avută în vedere de partidul său nu va impune niciun fel de costuri suplimentare angajatorilor.

Soluția pe care o propune PSD pentru a genera mai multă bunăstare, mai multă putere de cumpărare pentru 85% dintre salariații din România, simultan cu refacerea, precum și menținerea echilibrelor economice și fără noi împrumuturi aberante, precum cele ale Cabinetului Orban, va avea un impact bugetar redus, de doar 0,2% din PIB și, prin urmare, nu va constitui niciun risc la adresa veniturilor statului. Țin să subliniez că nu va afecta contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale și nici pensiile, ci, din contra, va reduce inechitățile și riscul de sărăcie.”, explică Mușoiu viitoarea măsură pe care social democrații o vor implementa încă din prima zi de guvernare.

Social democratul ialomițean pune accentul pe faptul că deducerile din impozitul pe venit vor crește progresiv, în funcție de nivelul salariului și de numărul copiilor, astfel încât pentru salariile de până în 6.000 de lei impozitul pe venit va fi zero ori va fi consistent diminuat. Detalii în tabelul de mai jos…..

Soluția PSD pentru reducerea impozitării muncii și creșterea veniturilor populației active.

Deducerile se vor indexa anual cu inflația și creșterea economică din anul precedent. Eventualele pierderi de venit la bugetele locale, care aveau drept sursă de alimentare impozitul pe venit, vor fi compensate prin transferuri de la bugetul de stat. În plus, vom anula impozitul pe bonurile de masă pentru că acestea vor fi incluse în categoria veniturilor neimpozabile.”, punctează Ștefan Mușoiu.

Deputatul PSD consideră că o astfel de nouă viziune economică nu doar că le demonstrează tuturor românilor, din nou, că social democrații știu să guverneze în favoarea majorității, dar și faptul că PSD va scoate țara din haosul economic generat de măsurile și datoriile făcute de Dreapta unită.

Related posts