S-A RĂZGÂNDIT REPEDE: „Independentul” Gigi Petre s-a înscris în Pro România pentru a candida la alegerile locale sau parlamentare
Ex-prefectul Gigi Petre, auto-cerut la pensie chiar înainte de schimbarea din funcție, a semnat adeziunea la Pro România.
Gigi Petre a anunțat public că s-a alăturat și oficial echipei din care face parte Marian Neacșu, mai vechiul său amic politic și administrativ.
Fostul prefect de Ialomița ieșit la pensie de săptămâna trecută a anunțat într-o conferință de presă organizată la sediul partidului că s-a hotărât dintr-o dată să se înscrie în Pro România.
L-au convins Marian Bălan, ex-prefect pe vremea PDSR, și Marian Neacșu, ex-președinte PSD Ialomița și ex-parlamentar PSD, ambii șefii de facto ai organizației județene Pro România.
„Am constatat că așa cum gândesc eu că ar trebuit să se producă lucrurile într-un partid, așa cum trebuie organizată o campanie și o activitate politică la nivel județean părerile noastre sunt aceleași.”, și-a explicat gestul Gigi Petre.
„De ce Pro România? Activitatea mea politică în Pro România vreau să înceapă cu Marian Neacșu la Pro România și să se termine cu Marian Neacșu la Pro România.” (GIGI PETRE, membru Pro România)
Gigi Petre: „Am semnat repede adeziunea la Pro România”
Fostul prefect de Ialomița declarase săptămâna trecută că va candidat independent împotriva lui Tinel Gheorghe, președintele PNL Ialomița, dar a admis că s-a răzgândit pentru că în politică doar boii sunt consecvenți.
„Intenționam să nu fac atât de repede politică și mă gândeam la o candidatură de independent. Faptul că m-am răzgândit nu e… știți dumneavoastră cine e consecvent… pentru că mi-am dat seama că mai pot fi util într-o construcție și să găsesc o echipă cu care să putem merge mai departe.”, a precizat Gigi Petre.
Fost prefect și subprefect ani de zile, Gigi Petre a recunoscut voalat că de multe ori aceste funcții publice sunt folosite împotriva unor primari ce nu vor să alinieze la politica partidului aflat la guvernare.
„Toată lumea mimează că respectă legea și lucrurile nu sunt în regulă. Prefectul nu e pus acolo ca să îl șicaneze pe un primar de altă culoare politică sau de altceva, cum, din păcate, s-a mai întâmplat. Sper din tot sufletul să nu se întâmple!”, recunoaște Gigi Petre.