IALOMIȚA, LA COADA ALOCAȚIILOR BUGETARE: „Așa se întâmplă când ești nimeni, un nimic în partid!”
Ialomița este penultimul județ pe lista sumelor alocate din taxa pe valoarea adăugată la rectificarea bugetară PNL.
Județul Ialomița a primit doar 87.000 lei din cote defalcate din taxa pe valoarea adăugată la rectificarea bugetară de la jumătatea lunii.
Doar județul Ilfov, cu 0 lei, stă mai prost decât Ialomița la capitolul sume alocate pentru echilibrarea bugetelor locale.
Spre comparație, sunt județe în țară ce au primit de la bugetul de stat chiar și de peste 800 ori mai mult.
Campion la banii primiți de la bugetul de stat este Vaslui, cu 70,048 milioane lei. Județul este locul natal al lui Nelu Tătaru, actualul ministru al sănătății.
Victor Moraru, atac dur la deputatul PNL Tinel Gheorghe
Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, a tăiat, în medie, câte 3% din alocațiile pentru Primăriile ialomițene stabilite la începutul anului.
Suma ridicol de mică primită de județ nu i-a picat deloc bine șefului instituției publice județene, obișnuit ca prin alocațiile trimise în teritoriu să-și întrețină amicițiile politice.
Șeful Consiliului Județean Ialomița consideră că PNL Ialomița trebuie să găsească o explicație la alocarea acestei sume, cea mai mică din România, excluzând Ilfov.
CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS ÎN IALOMIȚA: Izolete din folie de solar la Spitalul Municipal Urziceni
„Nu o să înțeleg cum s-au repartizat aceste sume, am încercat alături de colegii mei din instituție să înțeleg cum s-au dat banii și nu reușim să identificăm.”, spune Victor Moraru.
În opinia sa repartizarea sumelor s-a făcut politic: „Sută la sută are legătură politică, dacă nu era politică se stabilea o formulă la nivel național dar nu există așa ceva.”
Victor Moraru nu a ratat ocazia de a-l ataca pe deputatul Tinel Gheorghe, șeful PNL Ialomița și unul dintre cei mai vehemenți critici ai administrației județene.
„E rușinos pentru PNL. Sumele acestea nu apar întâmplător… Contează cât de bine tratat și de respectat ești în partidul respectiv.”, este de părere președintele Consiliului Județean Ialomița.
„Dacă ești tratat corespunzător și județul, implicit, are un tratament cât de cât adecvat. Dacă ești nimeni, dacă ești nimic pe acolo și ești doar așa să te afli în treabă constați că județul este afectat.”(VICTOR MORARU, președinte Consiliul Județean Ialomița)
„Nu cred că te poți răzbuna pe un județ doar pentru o persoană. Domle, dacă ești dezaxat, dacă ești plecat cu capul, atuncea poți să spui, domle, omorâm un județ că vrem să terminăm un om.”, a completat Moraru.
Tinel Gheorghe: „Este o prostie ce spune Victor Moraru!”
Arătat cu degetul pentru suma primită de județul Ialomița la rectificarea bugetară, deputatul PNL Ialomița recunoaște că a rămas și el surprins de valoarea acesteia.
„L-am întrebat pe ministrul de finanțe și mi-a spus că suma corespunde formulei de calcul funcție de numărul de locuitori din fiecare județ.”, ne-a declarat Tine Gheorghe.
Liderul PNL Ialomița adaugă că a discutat pe această temă cu șeful Administrației Finanțelor Publice Ialomița iar acesta i-a confirmat că suma primită respectă formula de calcul.
„De aici și până a spune că PNL dă o palmă județului pentru că este condus roșu (n.red. de către PSD) este o prostie!”(TINEL GHEORGHE, președinte PNL Ialomița)
„Vreau să vă spun că și pe vremea când era administrația PSD, cu secretar general PSD (n.red. Marian Neacșu, actualmente la Pro România) Ialomița nu era una dintre favorizatele sorții, tot la coada clasamentului național se afla.”, a completat parlamentarul liberal.
Liderul liberalilor ialomițeni este de acord că toți primarii din Ialomița, de la PNL ori de la alte partide, au nevoie de finanțare, au proiecte în curs de execuție ce trebuie duse la bun sfârșit.
„Eu nu l-am acuzat pe Victor Moraru că a luat bani de la un drum județean dintr-o localitate cu primar PNL ca să dea la spitale în loc să ia bani de la vila inutilă pe care vrea să o ridice pe malul lacului Amara.”, a mai spus Tinel Gheorghe.
Deputatul PNL se referă la inițiativa lui Victor Moraru de a ridica pe malul lacului Amara o clădire P+3 în valoare de 50 milioane lei vechi cu bani din bugetul județului Ialomița.