Administrație Favorite 

MOȘ CRĂCIUN BUGETAR: Creșteri șocante de salarii pentru șefii Consiliului Județean Ialomița

Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, și armata de consilieri județeni PSD – ALDE au operat o majorare spectaculoasă de salarii în instituția publică județeană.

La final de an, în condițiile unor cifre penibile în ceea ce privește dezvoltarea județului, președintele Consiliului Județean Ialomița s-a deghizat în Moș Crăciun și s-a pus pe crescut salarii în instituția publică.

Creșterile de salarii sunt de-a dreptul șocante mai ales în dreptul persoanelor cu funcții de conducere, oameni ce trebuie ținuți loiali de Victor Moraru, loialitate plătită însă din banii ialomițenilor.

Majorarea de salarii brute s-a făcut fără prezentarea unui impact bugetar, document ce ar fi trebuit să ajungă în mapele consilierilor județeni înainte de adoptarea hotărârii de creștere a lor.

Nu că ar fi contat foarte mult de vreme ce aleșii PSD și ALDE dețin majoritatea în Consiliul Județean Ialomița și oricum compun o masă de necuvântătoare, bune doar să ridice mâna a aprobare.

La fel de adevărat este că și tabăra liberală a acceptat majorările cu gândul că din vara anului viitor va ocupa instituția județeană și este bine să găsească acolo salarii la un nivel nesimțit de mare.

Salarii majorate retroactiv

Documentul ce stă la baza modificării grilei de salarii la Consiliului Județean Ialomița este de fapt un tabel în care sunt trecute funcțiile și salariul de bază aferent fiecăreia dintre ele.

În afara președintelui Victor Moraru, care are salariul mai mare decât cel al președintelui Klaus Iohannis, și a vicepreședinților, toate celelalte funcții au primit majorări de salarii începând cu data de 1 noiembrie 2019.

Ca să înțelegeți cum se fac creșterile de salarii la Consiliul Județean Ialomița vă spunem că „negocierile” dintre Victor Moraru și reprezentanții salariaților au avut loc pe data de 21.11.2019 și în aceeași zi Direcția Buget Finanțe emitea un raport favorabil creșterii salariilor.

Nu de la 1 decembrie, cum ar fi fost normal, ci de la 1 noiembrie, căci, nu-i așa, leafa mărită trebuie băgată în buzunar nu în ianuarie ci în decembrie, înaintea Sărbătorilor de Iarnă.

Practic, ialomițenii au plătit prime de Crăciun salariaților Consiliului Județean Ialomița. Și cele mai multe dintre salarii deloc mici.

 

 

Șefii umflă potul la salarii

Cap de trib, administratorul public, domnișoara Larisa Mihai, se bucură de un salariu brut de 14.700 lei, la care se adaugă un supliment în perioada implementării proiectelor cu fonduri europene în valoare de fix 4.990 lei brut.

Banii în plus nu sunt din proiecte europene ci din bugetul județean și se acordă pentru că duduia mânuiește ca nimeni alta o ștampilă de „conform cu originalul” și-și pune delicata-i semnătură pe documente asumate anterior de alți funcționari.

Ca să ne lămurim cu ce rămâne în mână Larisa Mihai pentru luna noiembrie, suma netă încasată va fi de „doar” 11.518 lei, echivalentul a peste 2.400 euro, da, euro!

Mai modest în salariu, secretarul general al județului, Adrian Ionescu după nume, a fost omenit financiar cu o majorare în sumă brută de fix 2.000 lei, până la un total de 14.500 lei pe lună. În cifre nete 8.482 lei, adică 1.775 euro.

Arhitectului șef i s-a majorat leafa cu 22%, până la un brut lunar de 13.500, echivalent a aproape 7.900 lei net, circa 1650 euro.

Directorul executiv are un salariu brut lunar majorat cu 24% începând cu 1 noiembrie, până la 13.000 lei, puțin peste 7.500 lei în mână, echivalentul a aproape 1.600 euro.

În fine, că tot a muncit să întocmească un raport eminamente pozitiv pentru majorarea salariilor, directorul executiv adjunct Mihaela Moroianu are un salariu brut de 11.000 lei, o creștere de 22%. Adică 6435 lei, undeva în jurul a 1.350 euro.

Nu puteau să scape fără salarii mai mari nici cei zece consilieri personali, șase ai președintelui Victor Moraru și câte doi în dreptul celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Ialomița.

În partea cealaltă a clasamentului salariilor, truditorii de rând, cei cu salarii la nivelul inferior, au primit indexări mai mici la salariile brute.

Spre exemplu cel mai mic salariu este pentru „funcția” de îngrijitor aflat la cea mai mică gradație posibilă, gradația 0.

Până la 1 noiembrie salariul brut lunar pentru el era de 2.200 lei iar acum el este plătit cu 2.530 lei brut.

O creștere „spectaculoasă” cu 183 lei, cam tot atât cât lasă la manichiură domnișoara ce vremelnic ocupă scaunul de administrator public al județului Ialomița.

Salarii Consiliul Județean Ialomița, valabile începând cu 1 noiembrie 2019.

Fondul de salarii de bază pe anul 2019 stabilit la începutul anului de Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, este de, atenție, 9,5 milioane lei, echivalentul a 2 milioane euro, incluzând și contribuția asigurătorie pentru muncă.

Related posts