Primarul Adrian Mocioniu a pierdut procesul cu fostul director DADP
Instanța i-a dat dreptate lui Petru Valeriu Roșca în procesul intentat de acesta primarului Adrian Mocioniu după ce a fost dat afară de la DADP.
Instanța a anulat decizia de eliberare din funcție a lui Petru Valeriu Roșca și a solicitat Primarului Adrian Mocioniu și Unității Administrativ Teritoriale Slobozia să-l repună în funcție pe fostul director DADP, cu plata la zi a salariilor.
Adrian Mocioniu are termen zece zile să atace hotărârea Tribunalului Ialomița. Rămâne de văzut dacă va apela la această cale de atac ori va încerca să îngroape securea războiului politic pe care-l are cu viceprimarii și consilierii municipali PSD.
Instanța i-a dat dreptate lui Roșca
Tribunalul Ialomița a admis cererea formulată de reclamantul Roșca Petre Valeriu în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Slobozia și Unitatea Administrativ Teritorială Slobozia.
Instanța a admis excepția nulității absolute a dispoziției nr. 248/07.02.2020 emisă de Adrian Mocioniu privind încetarea contractului de management ce i-a oferit lui Petru Valeriu Roșca statutul de șef al DADP Slobozia timp de doi ani și patru luni.
Tribunalul Ialomița a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior încetării contractului de management, respectiv funcția de director al Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia.
„Obligă pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data încetării contractului de management şi până la data reintegrării efective, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.”, se arată în decizia instanței de judecată.
Mingea este în terenul primarului
Adrian Mocioniu are termen zece zile să atace hotărârea Tribunalului Ialomița. Primarul municipiului Slobozia încă nu s-a hotărât dacă o va face sau nu.
Surse din anturajul edilului susțin că Adrian Mocioniu a regretat că l-a dat afară pe Petru Valeriu Roșca de la Direcția Administrării Domeniului Publică Slobozia.
El a justificat decizia drept una luată la nervi și consideră că a greșit luându-se după „binevoitori” de la Pro România, unii intre ei direct interesați să preia DADP.
„Am greșit, recunosc, cu Vali (n.red. Petru Valeriu Roșca) când l-am dat afară. Primul lucru pe care-l fac dacă voi fi ales primar este să îl aduc înapoi la DADP.”, ar fi spus primarul unor apropiați.
El a fost surprins de reacția de solidaritate a salariaților de la DADP care au refuzat să reia activitatea după ce au aflat că directorul Roșca fusese demis peste noapte.
În plus, demiterea intempestivă a lui Roșca i-a atras primarului opoziția fățișă a consilierilor municipali majoritari PSD care la schimb i-au trântit proiecte de hotărâre pe capete începând cu ședința din luna februarie.
Primarul Adrian Mocioniu are acum șansa de a repara propria greșeală prin ne-atacarea hotărârii judecătorești, sinonimă cu revenirea în funcție a lui Petru Valeriu Roșca.
Dacă, în schimb, va uza de dreptul de a ataca decizia Tribunalului Ialomița Adrian Mocioniu le va demonstra apropiaților săi care încă îl susțin pentru un nou mandat de primar că nu este de încredere și că una zice și alta face.