Favorite Sănătate Social Viața la țară 

Medicii de familie şi cei din ambulatoriu au suspendat acţiunea de protest anunţată pentru ziua de marţi

Medicii de familie şi cadrele medicale din ambulatoriu din Ialomița vor avea marţi, 23 ianuarie, o zi normală de lucru cu pacienții. Medicii de familie și cei din ambulatoriu din județul Ialomița au suspendat acțiunea de protest anunțată pentru ziua de marți, 23 ianuarie. Asociațiile reprezentantive ale medicilor de familie (SNMF – Societatea Națională de Medicina Familiei, UPIMF – Uniunea Patronatelor Independente din Medicina de Familie și FNPMF – Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie), împreună cu cele ale medicilor din ambulatoriul de specialitate (APMA – Asociația Profesională a…

Read More
Favorite Sănătate 

Focar de Covid-19 la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

44 cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia sunt infectate cu Covid-19. 8 dintre cei bolnavi sunt medici.  Focar de Covid-19 la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Situația gravă a fost prezentată abia după ce municipiul a intrat în carantină deși realitatea cruntă durează de cel puțin două săptămâni. Câteva cadre medicale sunt internate la Spitalul Municipal Fetești, spital-suport Covid-19, iar cei mai mulți dintre cei infectați sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare, a anunțat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Uns…

Read More
Favorite Sănătate Social 

CORONAVIRUS ÎN IALOMIȚA: Spitalul Fetești are doi din trei pacienți cu coronavirus vindecați

Spitalul Municipal Fetești, spital-suport coronavirus, rămâne singura unitate medicală din județ fără cadre medicale infectate. Spitalul Municipal Fetești se mândrește cu o rată de vindecarea a pacienților cu COVID-19 de aproape 65%, raportat la numărul total de 187 pacienți internați. Datele centralizate la sfârșitul săptămânii indică un număr total de 119 pacienți externați după ce au fost oficial declarați vindecați. Vineri dimineață se mai aflau internați 59 de pacienți ce dezvoltau diferite forme ale bolii. Din momentul în care Spitalul Municipal Fetești a devenit spital-suport COVID-19 în Ialomița un singur…

Read More
Favorite Sănătate 

CORONAVIRUS ÎN IALOMIȚA: Spitalul Municipal Fetești, spital-suport COVID fără vreun cadru medical infectat

Niciun caz de infectare cu coronavirus în singura unitate medicală specializată în tratarea cazurilor de COVID-19 în județul Ialomița. Spitalul Municipal Fetești anunță că nu are vreun caz de coronavirus la cadrele medicale ori personalul auxiliar. În Spitalul-suport COVID-19 se efectuaseră până la sfârșitul săptămânii teste specifice coronavirus în două serii. Prima dintre ele a vizat 114 persoane, cadre medicale și angajați din Spitalul Municipal Fetești. Într-un al doilea rând de teste de coronavirus s-au prelevat probe de la 24 cadre medicale din unitate medicală. „Este o bucurie și o…

Read More
Eveniment Favorite Sănătate 

CORONAVIRUS ÎN IALOMIȚA: Spitalul Urziceni, „campion” la cadre medicale infectate

Spitalul Municipal Urziceni are în acest moment șase cadre medicale confirmate pozitiv în urma testării specifice coronavirus. Două asistente și o infirmieră din Spitalul Municipal Urziceni completează lista cadrelor medicale infectate în județul Ialomița. Cele trei lucrează la Secția de Interne a unității medicale, în perimetrul căreia este amenajat izolatorul pentru suspecții de COVID-19. www.barikada.ro anunță că alte trei cadre medicale din Spitalul Municipal Urziceni sunt în prezent internate la Institutul „Marius Nasta” din București după ce au fost confirmate cu noul-coronavirus. Cazurile pozitive s-au înmulțit în ultimele zile în…

Read More
Eveniment Favorite Sănătate 

CORONAVIRUS ÎN IALOMIȚA: Încă două cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus

O asistentă și o infirmieră din Spitalul Municipal Urziceni au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus. Încă două cadre medicale din județul Ialomița au primit rezultate pozitive la testul de coronavirus. O asistentă medicală și o infirmieră din Spitalul Municipal Urziceni au fost internate la Institutul Matei Balș din capitală, anunță www.barikada.ro. Cele două cadre medicale fac parte dintr-un lot de peste 50 persoane testate în ultimele zile. Este vorba de medici, asistenți medicali, infirmieri și personal al Spitalului Municipal Urziceni iar rezultatele testelor au început să fie comunicate Direcției…

Read More
Favorite Politică Sănătate 

ȘTEFAN MUȘOIU, DEPUTAT PSD: „PSD susține plata pensiei de urmaș pentru familiile cadrelor medicale decedate în urma infectării cu coronavirus”

Ștefan Mușoiu, prim-vicepreședinte PSD Ialomița, susține inițiativa legislativă prin care urmașii cadrelor medicale decedate din cauza coronavirus să primească ajutor de la stat. „Viața fiecăruia dintre noi este neprețuită. Unele cadre medicale din prima linie a luptei cu noul coronavirus își pierd viața. Noi, cei din PSD, am promovat o lege prin care urmașilor acestora să le aducem o formă de alinare.”, transmite parlamentarul PSD. De pensia de urmaș ar urma să beneficieze familiile cadrelor medicale decedate în urma infectării cu coronavirus la locul de muncă. Ele ar urma să…

Read More
Eveniment Favorite Sănătate 

CORONAVIRUS ÎN IALOMIȚA: Cadrele medicale infectate în Ialomița nu apar în raportările oficiale

Un singur cadru medical din Ialomița este anunțat oficial ca infectat cu noul coronavirus. Realitatea este însă alta. Cadrele medicale infectate cu coronavirus în județul Ialomița nu apar în totalitate în raportările oficiale. Grupul de Comunicare Strategică anunța sâmbătă că la nivel național au fost infectate până acum 1031 cadre medicale. Județul Ialomița, conform datelor oficiale, înregistra ieri la prânz un singur caz de infecție cu noul coronavirus în rândul cadrelor medicale. Informația oferită de unica sursă de știri oficiale pe coronavirus din România justifică cifrele prezentate ca sumă a…

Read More