Administrație Favorite 

Vicepreședinții Consiliului Județean Ialomița se aleg între Crăciun și Anul Nou

Vicepreședinții Consiliului Județean nu au fost desemnați în ședința de vineri pe motiv că a lipsit Marian Pavel, aflat încă în izolare pe motiv de Covid-19.

Vicepreședinții Consiliului Județean Ialomița vor fi desemnați într-o ședință ce va fi programată, cel mai probabil, pe 28 decembrie, între Crăciun și Anul Nou.

Anunțul a fost făcut de Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița aflat în izolare, în timpul ședinței de vineri, condusă prin sistem video-conferință.

Ne vom vedea între Crăciun și Revelion, pe 28 decembrie, într-o ședință a Consiliului Județean, o ședință foarte importantă pe care o așteptăm cu toții, o ședință la care îmi doresc să fiu prezent, mai ales pentru că este ședința de alegere celor doi vicepreședinți.”, a spus Marian Pavel la finalul ședinței de vineri.

La cum arată structura politică a Consiliului Județean Ialomița, cu președinte și 14 consilieri județeni de la PSD, 10 consilieri județeni de la PNL și 6 de la Pro România, vicepreședinții vor fi, aproape sigur, desemnați de la PSD, respectiv PNL.

Vicepreședinții vor fi dați, aproape sigur, de PSD și PNL

Se va merge, ca și în cazul Slobozia, unde au fost desemnați viceprimari de la partidele cu cele mai multe mandate, PSD, Gabriel Mușat, respectiv PNL, Gigi Manea, pe criteriul votului dat de populație la alegerile locale din luna septembrie.

Cum cei mai mulți ialomițeni au votat pentru funcțiile de consilieri județeni cu PSD și PNL, fără îndoială, ca reprezentativitate, cele două partide trebuie să obțină vicepreședinții.

Singura dilemă rămâne numele celor doi vicepreședinți desemnați de social-democrați, respectiv liberali.

La PSD lucrurile sunt aproape clare, cu un Cătălin Grigore, fost vicepreședinte al Consiliului Județean și în legislatura 2016 – 2020, de departe favorit în a continua ca vicepreședinte.

În schimb, la PNL, alegerea ca deputat a doamnei Luminița Barcari lasă loc liber unui alt consilier liberal cu experiență vastă atât în administrația locală cât și în structurile de conducere ale organizației județene liberale.

De pe tușă, cu șanse sută la sută ipotetice, o funcție de vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița își dorește și Gigi Petre, fost prefect de Ialomița.

În Consiliul Județean este consilier și Victor Moraru, fostul președinte al instituției, funcție primită nu în urma unui vot direct al ialomițenilor, cum este cazul lui Marian Pavel, ci doar prin votul dat în 2016 de consilierii județeni PSD.

Cu siguranță, dacă există în acest moment un consilier județean cu cele mai mici șanse să intre în echipa de conducere a instituției, Victor Moraru este acela!

Related posts