Adrian Mocioniu pierde procesul cu Petru Valeriu Roșca
Adrian Mocioniu, fostul primar al municipiului Slobozia, a pierdut și la Curtea de Apel procesul cu fostul director DADP, demis ilegal.
Adrian Mocioniu, fostul primar al Sloboziei, trebuie să se pregătească de plată pentru prostiile administrative făcute pe vremea când tăia și spânzura la Primăria municipiului reședință de județ.
Petru Valeriu Roșca, fostul director al DADP Slobozia, demis ilegal de primarul de tristă amintire, a câștigat în primă instanță la Slobozia iar decizia a fost acum reconfirmată de Curtea de Apel București.
Sentința a fost dată de Curtea de Apel chiar înaintea alegerilor parlamentare în care Adrian Mocioniu a încercat la disperare să prindă un loc în Camera Deputaților, sinonim cu o imunitate care să-l scape de necazuri.
„Tip soluție: Nefondat. Soluția pe scurt: Respinge apelul, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată azi, 4 decembrie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților și prin mijlocirea grefei instanței. Document: Hotărâre 4719/2020 4.12.2020.”, se arată în minuta publicată pe site-ul Curții de Apel București.
Instanța de la București a dat astfel de pământ cu apelul înaintat de fostul primar, care a încercat astfel să întoarcă mortul de la groapă după ce pierduse în primă instanță la Slobozia.
Plătitorii de taxe și impozite din Slobozia plătesc prostia fostului primar
Fostul primar, deranjat că Petru Valeriu Roșca nu a vrut să se înscrie în Pro România, a folosit ca pretext codul roșu de vreme rea din iarna trecută pentru a-l demite pe cel care ocupa funcția de director al DADP Slobozia.
În realitate, Mocioniu se răzbuna pe consilieri PSD care-i blocau proiectele de hotărâre după ce acesta, făcut primar dintr-un mare nimeni în 2016, s-a lepădat de social-democrați pentru a i se alătura lui Marian Neacșu la Pro România.
Dat afară pe nedrept, Roșca a atacat în instanță actul administrativ abuziv semnat de Adrian Mocioniu și, normal având în vedere prostia cât casa, a avut câștig de cauză.
„Obligă pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data încetării contractului de management și până la data reintegrării efective, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.”, a decis în vară Tribunalul Ialomița.
Fostul primar a încercat prin atacarea cu apel a deciziei Tribunalului Ialomița să scape de probleme însă acum Curtea de Apel București a stabilit, definitiv, că Adrian Mocioniu l-a demis ilegal pe Petru Valeriu Roșca.
Petru Valeriu Roșca urmează să decidă dacă-l va acționa în instanță pe Adrian Mocioniu pentru a-i solicita daune de imagine.